Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț a fost premiat de JA Europe la Bruxelles pentru promovarea educației antreprenoriale

col_info_neamt_premiu.jpg11 școli din 11 state europene, printre care și Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț, au primit premiul ”Şcoala antreprenorială 2015” (The Entrepreneurial School Award), în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul Parlamentului European din Bruxelles.

Distincțiile au fost acordate de organizația Junior Achievement (JA) Europe în urma unei evaluări, realizate la nivel național și european, a celor mai bune unități de învățământ în domeniul educației antreprenoriale.

Liceele au fost selectate în baza mai multor criterii, precum includerea unei viziuni și a unei strategii în procesul de educație antreprenorială, alocarea de resurse specifice, formarea profesorilor sau implicarea comunității locale și a sectorului de business. Aceste criterii urmăresc obiectivele Europa 2020 – Strategia de dezvoltare a Uniunii Europene, ce își propune să crească inovarea și creativitatea, inclusiv prin antreprenoriat, la toate nivelurile de educație și training.

”Este un premiu care ne onorează, dar ne și obligă să promovăm valorile, spiritul inovator antreprenorial și, nu în ultimul rând, bunele practici însușite de la colegii europeni. Misiunea organizației noastre este să creăm cetățeni europeni, competitivi pe piața muncii, să dezvoltăm aptitudini pentru angajare și mai ales spiritul inovator specific mentalității antreprenoriale. Facem asta prin proiecte și parteneriate naționale și internaționale în medii educaționale și de afaceri. Prin ele dezvoltăm competențe profesionale IT, de cetățenie activă, de comunicare și leadership”, a spus Daniela Neamțu, directoarea Colegiului Național de Informatică din Piatra Neamț.

Liceul a fost nominalizat în competiția europeană datorită participării în programele educaționale implementate gratuit de organizația JA România și a inițiativelor de promovare a a ntreprenoriatului.

Ceremonia de premiere a avut loc în prezența mai multor membri ai PE, oficiali ai Comisiei Europene și consiliul director al Junior Achievement Europe. Au fost premiate 11 școli din Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Marea Britanie. Ceremonia a fost găzduită de Michaela Sojdrova, membră a PE.

”Sprijinul Parlamentului European reprezintă o resursă cheie pentru educația antreprenorială în Europa, având în vedere publicarea raportului ‘Promovarea antreprenoriatului în rândul tinerilor prin educație și training’, ce solicită statelor membre UE ca, împreună cu autoritățile regionale și locale, să încurajeze și să susțină inițiativele de promovare a culturii antreprenoriale în rândul tinerilor”, a spus Caroline Jenner, CEO JA Europe.

Reprezentanții Colegiului Național de Informatică din Piatra Neamț consideră că educația antreprenorială înseamnă nu numai pregătirea pentru a administra o companie, ci și modul în care pot fi dezvoltate abilități și cunoștințe antreprenoriale ce ajută tinerii să-și pună ideile în practică. Conducerea liceului promovează educația antreprenorială, integrând-o în procesul didactic la nivelul tuturor materiilor. Rezultatele acestor măsuri sunt evaluate prin testări periodice.