Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia este singurul din cele trei unităţi de profil din ţară în care rata de promovare la examenul de Bacalaureat a fost de 100%, fiind, totodată, şi unica instituţie de învăţământ liceal din judeţul Alba cu specializarea matematică – informatică la care toţi absolvenţii au fost declaraţi reuşiţi, potrivit unui comunicat transmis presei.

„Toţi cei 116 absolvenţi ai Promoţiei 2020 a Colegiului Naţional Militar ‘Mihai Viteazul’ din Alba Iulia au promovat examenul naţional de Bacalaureat, dovedind încă o dată că performanţa se obţine cu multă muncă, ambiţie şi perseverenţă. Colegiul militar albaiulian este singurul dintre toate colegiile naţionale militare din ţară care a obţinut promovabilitate de sută la sută la examenul de Bacalaureat şi singura instituţie de învăţământ liceal din judeţul Alba cu specializarea matematică – informatică la care toţi absolvenţii au fost declaraţi reuşiţi”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, cea mai mare medie obţinută în acest an la Bacalaureat a fost 10, iar ea a aparţinut absolventei Mălina Avrămuţ, care a reuşit să aibă nota maximă la toate cele trei probe ale examenului – limba şi literatura română, matematică şi fizică.

Media examenului de Bacalaureat la nivelul colegiului militar albaiulian este, după contestaţii, de 8,91. Un număr de 58 de absolvenţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 9,00. De asemenea, s-au obţinut 27 de note de 10.

„Speranţele noastre în această promoţie au fost îndreptăţite şi iată că s-au adeverit acum la final. (…). Performanţele şcolare deosebite obţinute de către absolvenţi ne aduc satisfacţie nouă, celor care ne-am ocupat de educaţia lor. Le urăm absolvenţilor mult succes în academiile militare şi în viaţă”, a afirmat, potrivit comunicatului, comandantul Colegiului, colonel Marcel Domşa.

Admiterea absolvenţilor Promoţiei 2020 a colegiilor naţionale militare în instituţiile de învăţământ superior militar, în anul universitar 2020 – 2021 va avea loc în data de 9 iulie şi se va realiza prin repartiţie, centralizat, prin intermediul Direcţiei generale de management a resurselor umane, în ordinea strict descrescătoare a mediilor generale obţinute la examenul de Bacalaureat şi în funcţie de opţiunile exprimate. AGERPRES