Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, şi primarul Reşiţei, Ioan Popa, au semnat primul contract de finanţare din regiune pe componenta de reabilitare termică a clădirilor publice, pentru un liceu din municipiul de pe Bârzava.

„Este primul proiect pe regiune care a fost semnat pe această componentă de reabilitare termică a clădirilor publice, o componentă ce a avut un mare succes la nivelul regiunii. Avem în prezent proiecte eligibile şi conforme de 175% faţă de valoarea alocată, ceea ce este foarte bine, pentru că eu sper, iar speranţele mele sunt dublate de informaţii reale, că vom finanţa toate proiectele depuse. Probabil că vom face un transfer de resurse de la componenta de blocuri, unde nu am acoperit cu finanţare şi, practic, vom îndestula ambele componente cu banii pe care îi avem la global. Este un proiect complex, o reparaţie capitală, care aduce foarte multe facilităţi în zona de confort şi de estetică a clădirii. Practic, se reduce substanţial consumul şi ceea ce înseamnă partea de consum de agent termic, cu 75% şi se asigură un confort atât vara, cât şi în timpul sezonului rece tuturor beneficiarilor, prin acest sistem integrat de ventilaţie, care va face şi aer cald, dar şi aer rece”, a declarat Maxim.

Este un proiect foarte important, având în vedere că este vorba despre reabilitare termică şi, în acelaşi timp, de schimbarea managementului energetic al Corpului A al Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa, ceea ce înseamnă corpul liceal şi sala de sport. Clădirea nu a mai fost reabilitată şi nici nu a suferit reparaţii majore până în momentul de faţă, din lipsa fondurilor.

„Din punctul meu de vedere, putem spune că am pornit cu primul liceu, dar că vom continua, în cascadă, cu celelalte şase licee teoretice iar mai apoi cu şcolile gimnaziale şi grădiniţele din oraş. Este unul dintre obiectivele pe care mă concentrez foarte mult, de un an şi jumătate, pentru a crea mediul prielnic pentru educaţie în municipiu, fiindcă de la tineri trebuie să pornim. Dacă au un mediu educaţional corect, putem să avem şi aşteptări mari de la ei”, a afirmat primarul Ioan Popa.

Proiectul se va desfăşura pe parcursul a 28 luni de implementare şi urmăreşte creşterea eficienţei energetice în clădirile Colegiului Naţional „Traian Lalescu” (două clădiri cu destinaţia de liceu şi o clădire cu destinaţia de sală de sport). Printre lucrările vizate sunt izolarea termică a faţadei, termo-hidroizolarea acoperişului, termoizolarea planşeului peste ultimul nivel şi parter, reabilitarea instalaţiilor interioare de încălzire şi de furnizare a apei calde şi reci, dar şi refacerea sistemelor de preluare şi colectare a apei pluviale.

De asemenea, proiectul include montarea unei centrale termice noi, instalarea de panouri solare şi panouri fotovoltaice, implementarea unui sistem de climatizare realizat cu ventiloconvectori şi a unui sistem de ventilaţie mecanică cu recuperarea căldurii, implementarea unui sistem integrat de management energetic al clădirii, lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare, precum şi crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi. Rezultatul acestor măsuri de eficientizare energetică va fi scăderea emisiilor CO2 cu aproximativ 73%.

Valoarea totală a proiectului este de 1,80 milioane euro iar valoarea finanţării nerambursabile este de 1,48 milioane euro. AGERPRES