bacau_col_alecsandri.jpgProiectul „Sur la trace de notre héritage culturel en Europe” – STRANHECE, “Pe urma moştenirii noastre culturale în Europa”, este un Parteneriat multilateral Comenius care prinde viaţă între şapte şcoli din Europa, şi se desfăşoară în perioada septembrie 2011- septembrie 2013, pe o temă de mare generozitate, cultivarea patrimoniului cultural.

Proiectul se desfaşoară în limba franceză. Lansarea Multilateralului Comenius la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău, prezentarea obiectivelor şi activităţilor sale, pentru elevi şi profesori, a avut loc în cadrul Zilei limbilor europene, sărbătorită pe 29 septembrie.

Partenerii de proiect ai Colegiului Alecsandri sunt: Istituto Omnicomprensivo „G. Mazzini” Magione, Umbria, Italia, Lycee d`ensegnement general et agricole Louis Giraud, Carpentras, Franta; Geniko Lykeo Peramatos, Perama, Creta-Grecia; Seminaire de Floreffe, Floreffe, Belgia; Profesionalna Gimnazia po selko stopanstvo”Kan Asparuh”, Isperih, Bulgaria, IES La Bisbal, La Bisbal d`Emporda, Cataluna, Spania. Coordonarea proiectului apartine şcolii din Italia.

Coordonator pentru Colegiul Alecsandri – Bacău este prof. Lidia Blidariu, care va lucra cu echipa managerială, o echipă multidisciplinară de profesori şi peste 150 de elevi. In proiect vor fi mai multe mobilităţi la şcolile partenere, la care vor participa echipe de elevi şi profesori. Parteneriatul Comenius multilateral, aşa cum propune şi titlul, “Pe urma mostenirii noastre culturale in Europa”, vizează cunoaşterea profundă a propriei identităţi culturale, apoi a ţărilor, regiunilor şi scolilor implicate în proiect, împărtăşirea valorilor identitare, dar şi comune, întărirea competenţelor de comunicare/lingvistice, de creaţie, a competenţelor TIC, a civismului ale elevilor şi profesorilor. Tematica proiectului se va opri şi la personalităţi marcante ale oraşului sau regiunii unde se afla fiecare şcoală parteneră. Noi am ales personalitatea excepţională a lui George Enescu, geniu muzical, care prin biografia sa este legat şi de Bacau, de Tescani.

Produsele de parcurs vor fi „valize pedagogice” cu utilităţi educational /culturale, prin care valorificăm patrimoniul comun cultural european şi punem o bază sănătoasă pentru a-l proteja şi respecta mai mult. Şcoala băcăuană va fi vizitată de partenerii din proiect în a doua parte a anului 2013. Produsul final al Colegiului Alecsandri va fi o expoziţie 3D a derulării întregului proiect în cei doi ani de activităţi şi traducerea întregului proiect în limba engleză. Activităţile proiectului vor fi integrate activităţii educative, de consiliere şi didactice, prin “proiecte-ramuri” ale aceluiaşi trunchi, care se vor derula cu echipe de elevi şi echipe multidisciplinare de profesori.