col_alecsandri_premiere.jpgColegiul Național ”Vasile Alecsandri” s-a impus definitiv în peisajul învăţământului băcăuan – şi nu numai – atât prin valorizarea pertinent ştiinţifică a relaţiilor esenţiale între predare – învăţare – evaluare, prin interese pentru strategiile didactice moderne din perspectiva optimizării proceselor instruirii în funcţie de noua fizionomie a personalităţii elevului, cât și pentru implicarea elevilor și profesorilor în proiecte pliate pe dimensiunea europeană în educație,și egalitate de șanse, în scopul dezvoltării durabile dar și creșterii competitivității. Câștigarea pentru a treia oară consecutiv a certificatului de ”Școală europeană” pe poziția 11, din 117 școli înscrise, vine ca o reconfirmare a valorii și se circumscrie viziunii și misiunii colegiului băcăuan.

Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” se numără printre cele 18 școli din țară ce au primit acest certificat de 3 ori consecutiv. Colegiul a fost reprezentat la acest eveniment de cei doi directori, Liliana Aflorei și Loredana Elena Ghelasă, însoțite de eleva Fercu Gabriela, olimpic național.

Competiţia ”Şcoala Europeană”, inițiată și coordonată de Ministerul Educației Naționale, este dedicată unităţilor de învăţământ preuniversitar ce au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Câştigătorii sunt stabiliți prin evaluarea unor criterii precum calitatea şi coerenţa managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, dar şi impactul pe care activităţile derulate în proiectele europene le-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii. La cele 11 ediţii ale competiţiei, ce a avut startul în 2004, au participat 1.562 de unităţi de învăţământ din toate judeţele ţării, dintre care 376 au primit certificatul şi trofeul ”Şcoală Europeană”.

La evenimentul găzduit, marţi, de Guvernul României, au participat Angela Filote, şeful Reprezentanţei Delegaţiei Comisiei Europene în România, preşedinţii comisiilor parlamentare de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Ecaterina Andronescu şi Angel Tâlvar, Primul Ministru al României, Victor Ponta, ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, elevii, profesorii, directorii şi consilierii din şcolile premiate.