Consiliul Naţional al Elevilor din România(C.N.E.), este structura care reprezintă elevii din învăţământul pre-universitar la nivel național, fiind totodată o structură consultativă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Date fiind ultimele evenimente din domeniul educației, elevii iau poziţie faţă de intenţia unor organisme de a folosi imaginea C.N.E în diferite situaţii şi pe diferite materiale informative / publicitare fără acordul Consiliului.

C.N.E. îşi exprima nemulţumirea faţă de practica Uniunii Studenţilor din România(USR), care în lipsa unui parteneriat încheiat între Consiliul Naţional al Elevilor şi dumnealor, a folosit imaginea C.N.E. pe diferite materiale informative / publicitare din cadrul campaniei ,,Comment!”, acţiuni care sunt în dezacord cu interesele C.N.E.


Considerăm că modul în care în unele județe U.S.R. a negociat cu inspectoratele, peste vointa C.N.E. pentru a-și promova acțiunile, aduce grave prejudicii imaginii C.N.E. iar in aceste condiții orice acțiune desfasurata de U.S.R. în diferite județe se face fără acordul C.N.E/C.J.E fapt pentru care noi nu ne asumăm responsabilitatea.


Aşadar, ca şi reprezentaţi ai celor trei milioane două sute de elevi din mediul pre-universitar românesc, vă adresăm amiabil rugămintea de a nu uzurpa emblema C.N.E., și de a retrage de pe orice material promoțional (site-uri, comunicate de presă, afișe etc.), sigla CNE!