Peste 80 de absolventi sau profesori de istorie vor concura in Alba pentru cele trei posturi scoase la concurs pentru titularizare in invatamantul preuniversitar, concurenta mare anuntandu-se si la discipline ca Biologie, Limba romana si Educatie muzicala.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Alba, peste 1.200 de candidati s-au inscris pentru concursul de titularizare ce va avea loc in 16 iulie. Numarul catedrelor titularizabile este 317, din care 207 in mediul urban si 110 in mediul rural.

Cea mai mare concurenta, 27 pe un loc, este la disciplina Istorie. Si la Educatie muzicala concurenta este mare, in conditiile in care cei 24 de profesori care s-au inscris la concurs se vor „bate” pentru un singur post. La fel ca in anii trecuti, numarul catedrelor titularizabile la disciplina Biologie este mic, de doar trei posturi, iar numarul candidatilor este 22.

La franceza, sunt 45 de inscrisi si cinci posturi, la engleza – 121 de candidati pe 22 de locuri, iar la romana – doar noua catedre titularizabile si 131 de candidati.
Peste 50 de candidati vor concura pentru cele cinci locuri titularizabile la religie ortodoxa.

Pentru cele 18 catedre titularizabile de invatatoare s-au inscris 162 de candidate. Si la educatoare este concurenta, pentru cele 30 de locuri inscriindu-se 138 de persoane.