Un concurs de cunoaştere locală cu titlul „Brăila – trecut, prezent şi viitor” va fi organizat, timp de două luni, în toate liceele din judeţ, potrivit unui comunicat de presă remis de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrat”.

Potrivit sursei citate, concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII, iar termenul de înscriere este 3 noiembrie, calificarea la nivelul instituţiilor de învăţământ urmând să se facă până la data de 7 noiembrie.

Potrivit regulamentului, participanţii se vor grupa în echipe formate din trei elevi, bibliografia de concurs putând fi studiată la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” şi on-line, la adresa http://bptv.bjbraila.ro.

Finala concursului este programată pe 19 decembrie, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, câştigătorii urmând să fie premiaţi cu laptop-uri şi tablete.

Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” şi Casa de Cultură a Municipiului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. AGERPRES