Concurs naţional inedit de consiliere şcolară prin art-terapie iniţiat de consilierii psihopedagogici din judeţul Sălaj

“Exprimă-te liber”, un inedit concurs de consiliere şcolară a elevilor de liceu şi gimnaziu prin art-terapie – poezie, muzică, pictură, dans, teatru – va fi organizat la nivel naţional, la iniţiativa Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) şi a Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP) din Sălaj.

Demarat în 2012, concursul a fost organizat mai întâi la nivel judeţean, succesul acţiunii determinând organizatorii să îl extindă în următorii doi ani la nivel regional, cu participarea judeţelor Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Bihor, Cluj şi Alba, iar din 2015 la nivel naţional.

Scopul competiţiei este implicarea elevilor de gimnaziu şi de liceu în pregătirea unor lucrări ingenios concepute şi transmiterea unor mesaje educaţionale de impact prin intermediul diferitelor tehnici de exprimare specifice art-terapiei, precum poezie, muzică, desen, pictură, dans, teatru, mimă, fotografie, colaj, afiş etc. Mesajele contribuie la dezvoltarea unui stil de gândire raţional, pozitiv şi adaptativ, oferind totodată elevilor alternative comportamentale ce promovează sănătatea şi tehnici eficiente de autocontrol comportamental care să le permită o adaptare mai bună la provocările vieţii şcolare şi sociale.

“În anul acesta, concursul nostru este în calendarul Ministrului Educaţiei Naţionale, la capitolul Concursuri naţionale. Asta înseamnă că vom avea participanţi din mai multe judeţe decât în anii trecuţi. Anul trecut s-a desfăşurat la nivel regional, cu concurenţi de Regiunea Nord Vest. Anul acesta, noi sperăm să-l desfăşurăm la nivel naţional. Am schimbat puţin regulamentul de organizare şi am făcut o secţiune de desene, colaj, fotografie unde concurenţii îşi pot trimite materialele prin poştă, ca să putem să dăm şansa cât mai multor judeţe din ţară să participe. Au rămas secţiunile care necesită prezenţa la etapa naţională, respectiv partea de scenete, exprimare prin muzică, prin dans şi altele. Există un calendar al concursului pe care noi îl vom trimite colegilor din toată ţară. Vor exista faze judeţene şi o fază naţională, organizată în 12 iunie, la Zalău”, a declarat Melania Gârdan, directorul CJRAE Sălaj.

Tematicile competiţiei în anii anteriori au fost “Influenţa negativă a grupului de prieteni”, “Dependenţa de jocurile de noroc”, “Gândul: prieten sau duşman”, “Fiecare om este valoros”. În acest an se va aborda tematica auto-cunoaşterii şi a orientării în carieră “Ştiu cine sunt – Ştiu ce vreau!”. “Un aspect extrem de important este faptul că e singurul proiect de consiliere şcolară prin art-terapie la nivel de ţară. Din ceea ce ştim noi nu mai există un alt proiect naţional pe acest domeniu. Chiar dacă aparent, pentru unii dintre noi, activităţile par banale, pentru ei au un impact extraordinar. E vorba de alternative benefice de petrecere a timpului liber, plus că învaţă foarte multe lucruri despre modalitatea potrivită în care ei se pot raporta la anumite probleme, tentaţii, care nu au tocmai rezultate favorabile în ceea ce priveşte dezvoltarea lor. Jucându-se, ei învaţă, de exemplu, cum să spună “Nu” tentaţiei de a consuma băuturi alcoolice sau droguri sau cum să facă faţă emoţiilor negative în condiţiile în care în familia lor există probleme de relaţionare între părinţi”, a adăugat sursa citată.

Art-terapia este o metodă revoluţionară de dezvoltare a abilităţilor de comunicare ale unei persoane, de îmbunătăţire a stimei de sine şi de reducere a nivelului de stres. Această tehnică foloseşte arta ca mijloc de expresie pentru comunicarea gândurilor, atitudinilor, conflictelor şi sentimentelor. Tehnicile art-terapeutice sunt tehnici hibride, inspirate din disciplinele artei şi ale psihologiei, obiectivul principal urmărit fiind utilizarea creativităţii în îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Ca beneficii secundare, prin art-terapie este stimulată dezvoltarea cognitivă, afectivă şi motrică. Mecanismul psihologic pe care se bazează utilizarea acestor tehnici este proiecţia. Artele vizuale constituie o cale de evaluare a personalităţii, a capacităţilor şi dificultăţilor de a se adapta la mediul social. Problemele neconştientizate sunt exprimate simbolic în produsele creaţiei artistice ale persoanei. Argumentele care stau la baza iniţierii acestui gen de concurs, constau în convingerea că impactul mesajelor educaţionale asupra publicului va fi mai mare, deoarece statutul social şi vârsta celor care transmit mesajul va fi în concordanţă cu caracteristicile elevilor din public, ceea ce va facilita identificarea cu aceştia şi sporirea gradului de atenţie şi credibilitate.

“Poate pentru unii pare o joacă de copii, dar nu este aşa. Dacă pe aceşti copii, cuprinşi în concurs, îi determinăm ca cel puţin pe perioada de desfăşurare a proiectului să-şi centreze atenţia asupra unor activităţi benefice pentru ei, este o mare reuşită. Dar de aici, noi îndrăznim să credem că putem să restructurăm puţin şi modul în care ei se raportează şi în afara activităţilor proiectului la tentaţiile vieţii. Tragem un semnal de alarmă că lucrurile pot fi făcute şi altfel, că elevul poate să-şi petreacă timpul liber nu doar ieşind în cluburi, nu doar stând în faţa televizorului, ci să aibă activităţi din care să înveţe să-şi construiască un viitor care să-i aducă satisfacţii”, conchide Melania Gârdan. AGERPRES