Condiţii de cazare moderne pentru studenţii Universității “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu

Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a finalizat lucrările de reabilitare a instalaţiilor termice şi de apă caldă menajeră la Căminul Studenţesc Debarcader şi sala de sport din strada Tineretului, studenţii putând beneficia de un confort termic interior ridicat, potrivit unui comunicat de presă remis de instituţia de învăţământ superior.

Potrivit sursei citate, proiectul a vizat îmbunătăţirea climatului ambiental al căminului studenţesc şi sălii de sport, reducerea consumurilor la utilităţi şi implicit a costurilor de întreţinere şi funcţionare.

Proiectul a constat în montarea pe fiecare etaj a câte unei centrale termice în condensaţie, refacerea instalaţiei termice de distribuţie verticală şi realizarea instalaţiilor pe orizontală, independente pentru fiecare nivel care să permită funcţionarea separată în funcţie de încărcarea spaţiilor şi de temperatura mediului exterior, instalaţie solară de preparare apă caldă, instalaţia fiind prevăzută cu boilere pentru fiecare nivel, şi montarea unei centrale murale în condensaţie la sala de sport“, se menţionează în comunicatul UCB Târgu-Jiu. AGERPRES