stan_viorel.jpgConducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamț poate justifica toate cererile aprobate pentru elevii claselor a IX-a care au solicitat să fie transferaţi la alte licee faţă de cele la care au fost admişi. Inspectorul şcolar general Viorel Stan a declarat că toată documentaţia a fost deja pregătită şi va fi prezentată corpului de control al ministrului Educaţiei.

„Am discutat cu doamna inspector general adjunct Laiu, care a fost preşedinta comisiei care a analizat cererile, şi mi-a spus foarte clar că există justificări pentru fiecare caz în parte. Am rugat-o să pregătească toate documentele şi le vom prezenta comisiei care va veni în această săptămână la Piatra Neamţ”, a declarat inspectorul şcolar general Viorel Stan. Potrivit sursei citate, la ISJ Neamţ au fost depuse 241 cereri de transfer din partea elevilor şi au fost aprobate 160.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, sâmbătă, că va demara un control în judeţele Suceava, Bihor, Prahova, Brăila şi Neamţ, pentru că există suspiciuni cu privire la modul în care au fost aprobate sute de cereri de transfer la alte licee ale elevilor care au fost admişi în clasa a noua la alte licee. AGERPRES