Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Inginerie și Consiliul Județean Bacău au organizat pe 12 aprilie, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, Conferința cu titlul „Criza energetică: o provocare sau o oportunitate pentru spațiul european?”, invitat Michel DERDEVET, Președinte Maison de L’Europe de Paris. Activitatea face parte din proiectul HAPPY EU realizat de Maison de L’Europe de Paris alături de Consiliul Județean Bacău și parteneri din Franța (Vincennes), Spania (Caceres), Germania (Ulm), Portugalia (Primăria orașului Cuba).

Din partea Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au luat cuvântul Prof. univ. dr. ing. Carol SCHNAKOVSKY, Rectorul Universității și Conf. univ. dr. ing. Mirela PANAINTE-LEHĂDUȘ, Decanul Facultății de Inginerie. Consiliul Județean Bacău a fost reprezentat de domnul Silviu BOTEZ, Șef Serviciul Relații Externe și doamna consilier Ramona FLOREA.

Eseist francez, fost secretar general și membru al Consiliului de administrație al ENEDIS, domnul Michel DERDEVET este specializat în domeniul energiei.

Expertiza sa în domeniul energetic, precum și funcțiile pe care le-a ocupat, îl recomandă drept un specialist avizat care propune o sinteză cu privire la cele mai actuale probleme privind tranziția energetică la nivel mondial.

Societatea actuală se confruntă astăzi cu două probleme importante schimbările climatice și criza energetică. Astfel, noile obiective ale Uniunii Europene urmăresc creșterea utilizării energiei din surse regenerabile și îmbunătățirea eficienței energetice.

„Această criză energetică depinde de trei mari factori, respectiv politic, economic și social. Din punct de vedere politic, trebuie susținută independența energetică, din perspectivă economică trebuie dezvoltate sursele de energie regenerabile și în plan social să se asigure accesul la resursă în acord cu puterea de cumpărare a consumatorilor. Europa a intrat în acest proces de înlocuire treptată a cărbunelui, ca sursă primară de energie, ceea ce  implică pe de o parte independența față de Rusia, pe de altă parte un plan de salvare a mediului înconjurător.  Trebuie să profităm de această criză la nivel mondial și să schimbăm abordarea privind exploatarea resurselor. Bilanțul european în ceea ce privește România este unul pozitiv, dar trebuie să accelerăm folosirea energiilor regenerabile”, a declarat Michel DERDEVET.

La finalul conferinței a avut loc un schimb de idei plecând de la propunerile invitatului, fiind adresate întrebări provocatoare privind acest subiect de actualitate.