Universitatea “Danubius” din Galați, împreună cu partenerii co-organizatori, Universitatea din Camerino, Italia, Universitatea din Ruse „Angel Kanchev”, Bulgaria, Universitatea Aleksander Moisiu din Durres, Albania, University of Tirana, Albania și Asociația Universităților cu profil Economic din Sudul și Estul Europei și din Regiunea Mării Negre, vă invită la cea de-a 16-a Conferință Internațională pe tema Integrării Europene – Realități și Perspective (EIRP 2021).

Conferința se va desfășura pe o platformă online, în cadrul Universității Danubius, în perioada 14-15 mai 2021.

Vor fi susținute lucrări și abordări de ultimă oră din următoarele domenii:

  1. Științele juridice în noul Mileniu;
  2. Statutul legal al imigrantului în legislația internațională;
  3. Cetățeanul european și administrația publică;
  4. Performanță și riscuri în economia europeană;
  5. Economia verde și dezvoltarea sustenabilă;
  6. Dezvoltarea modelatoare – între politica publică și antreprenoriat;
  7. Relațiile internaționale în lumea contemporană. Geopolitică și diplomație;
  8. Dimensiuni interdisciplinare ale științelor comunicării;
  9. Noi direcții în domeniul Psihologiei;
  10. Guvernanța în sport. Metode moderne și practici;
  11. Tinerii din ziua de astăzi – Generația dezvoltării globale – Estudentiana -.
  12. Aspecte contemporane științifice și tehnologice spre o abordare antreprenorială

TERMENE LIMITĂ:

Transmiterea preliminară a lucrărilor: 10 Aprile 2021, pe site-ul conferinței

Notificarea de acceptare: 13 Aprilie 2021

Transmiterea finală a lucrărilor pentru volumul conferinței: 31 Mai 2021, pe site-ul EIRP Proceedings

Înregistare de tip early bird și plată: 11 Aprilie 2021

Termenul limită pentru înregistrare și efectuarea plății: 25 Aprilie 2021