Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, cu ocazia Zilei Europei, în parteneriat cu Editura Universul Juridic,conferința  națională „Starea Justiției în România după aderarea la UE”, care va avea loc pe 9 mai 2019, începând cu ora 9.00, la Sediul central al UOC, Aula B, Bd. Mamaia nr.124.

În același context, prof.univ.dr. Valeriu Stoica, fost ministru al justiției, va fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UOC. Ceremonia va avea loc începând cu ora 12.00.

Pe 8 mai, la Sala Senatului,s-a lansarea cartea „Manual de Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. Note de curs. Teste-grilă”, apărută la Editura Universul Juridic, autori prof.univ.dr. Adrian Stoica și asist.univ.dr. Valentin Beleniuc. La eveniment au participat dr. Gigi Valentin Ștefan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prof.univ.dr. Marin Voicu, Dr.H.C. al UOC,conf.univ.dr. Eugen Hurubă, director al Centrului de Pregătire și perfecționare profesională a executorilor judecătorești, Nicolae Cîrstea, Director al Editurii Universul Juridic, reprezentanți ai conducerii UOC, cadre didactice și studenți.