Peste 6.000 de studenţi, medici rezidenţi, medici specialişti, medici primari şi cadre didactice universitare sunt aşteptaţi să participe la cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, care începe joi şi se va desfăşura anul acesta, în premieră, online, pe platforma www.congresumf.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior, tema principală a ediţiei din acest an a congresului o reprezintă pandemia de COVID-19, iar la sesiunile tematice vor participa personalităţi ale medicinei şi cercetării ştiinţifice internaţionale din Anglia, Italia, Olanda, Turcia, SUA şi România.

„Cea de-a VIII-a ediţie a Congresului UMF ‘Carol Davila’ din Bucureşti reconfirmă ideea de tradiţie a acestui amplu eveniment ştiinţific cu largă participare internaţională, manifestare care, atât prin numărul mare de participanţi, cât şi prin valoarea lucrărilor ce vor fi prezentate, dar şi a speakerilor români şi străini, se arată a fi una de înaltă ţinută academică, axându-se totodată pe cele trei mari coordonate ale universităţii noastre: Iniţiere, Evoluţie, Excelenţă”, a declarat rectorul Viorel Jinga, preşedinte al congresului.

Potrivit prorectorului Simona Ruţă, opt sesiuni vor fi dedicate pandemiei de COVID-19, urmând să fie prezentate actualităţile din patogenie, clinică, tratament şi profilaxie, „cu soluţiile şi întrebările care persistă”. „Vor fi împărtăşite experienţele celor care au administrat direct răspunsul sistemului de sănătate publică, ale celor care îngrijesc pacienţii infectaţi şi ale celor care asigură diagnosticul şi monitorizarea paraclinică a acestora”, a precizat Simona Ruţă.

În programul congresului se află şi Competiţia Tânărului Cercetător, în cadrul căreia premiul pentru specialităţi medicale va fi decernat in memoriam prof. dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru.

Doi recenzori au evaluat lucrările trimise pentru secţiunile medicină dentară, farmacie, specialităţi chirurgicale, medicale, preclinice, fără a se cunoaşte identitatea autorilor, iar cele care au obţinut mediile cele mai mari au fost selectate pentru competiţie.

Lucrările vor fi prezentate, vineri, online, în cadrul sesiunii dedicate. Juriul format din trei experţi pentru fiecare domeniu va pune întrebări pentru aproximativ 5 minute, iar în final va desemna cea mai bună lucrare. Premiul constă într-o participare la un congres european.

Evenimentul este creditat cu 17 credite de Educaţie Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor din România, 24 de ore de Educaţie Farmaceutică Continuă de către Colegiul Farmaciştilor din România şi 24 de ore de Educaţie Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România, se precizează în comunicat. AGERPRES