alexandrescu_vlad1.jpgMinistrul Culturii, Vlad Alexandrescu, consideră ”un dezastru” scoaterea din şcoli a disciplinelor cum ar fi muzica şi latina şi propune Ministerului Educaţiei, pentru ciclurile gimnazial şi liceal, o dezvoltare extracurriculară în materiile vocaţionale.

„Ca ministru al Culturii, consider că e un dezastru să scoţi muzica şi latina din şcoli. A fost lansată această dezbatere în spaţiul public, care a fost organizată de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Ea a comportat într-o primă fază renunţarea la ora de latină, renunţarea la o oră de română, din cele patru, la clasa a V-a, renunţarea la ora de desen la anumite clase, la ora de muzică, comasarea istoriei cu alte discipline sub un label care n-am înţeles exact ce ascundea”.

„Din punctul de vedere al ministrului Culturii, dacă s-ar aplica această reformă curriculară ar fi un dezastru, pentru că sunt vizate chiar acele competenţe care structurează cultura într-un copil, într-un tânăr. Asta înseamnă cultură: istorie, muzică, desen, română şi latină. Ce înseamnă latină? Latina nu este numai o limbă, latina este chiar izvorul identităţii noastre naţionale. Civilizaţia antică, în general. Deci, din punct de vedere al culturii, ar fi un dezastru. Aş vrea să propun ministerului, pentru ciclurile gimnazial şi liceal, o dezvoltare extracurriculară în materiile vocaţionale. Aş vrea, de exemplu, să văd un cineclub funcţionând pe lângă un liceu, eventual cu câte un cineast care să le explice una, alta. De asemenea, în ceea ce priveşte teatrul, ateliere de teatru, tot ca o materie extracurriculară”, a precizat Vlad Alexandrescu, într-un interviu acordat Adevărul Live.

Propunerile de plan-cadru pentru clasele V – VIII au generat o amplă dezbatere publică. Academia Română a atras recent atenţia asupra pericolului reprezentat de excluderea studiului limbii latine şi diminuarea numărului de ore la limba şi literatura română şi istorie, aşa cum apar acestea în propunerile formulate în cele trei variante ale Planului-cadru pentru învăţământul gimnazial din România de către Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi care se află acum în dezbatere publică.
Într-o postare pe site-ul Academiei Române, reprezentând punctul de vedere al acestui for referitor la documentul amintit, acesta solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, reanalizarea celor trei variante ale actualului Plan-cadru pentru învăţământul gimnazial, alocarea unui număr optim de ore pentru disciplinele limba latină la clasa a VIII-a, limba şi literatura română şi istorie pentru întreg ciclul V-VIII, precum şi pentru celelalte discipline de studiu. AGERPRES