inter_universitas.jpgMinistrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, s-au aflat vineri la Iaşi, pentru a vizita terenul pe care urmează să fie realizat cel mai important proiect educaţional pentru judeţ – InterUniversitas. Celor doi miniştri, în vizita de pe Dealul Copoului, li s-au alăturat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, şi toţi rectorii universităţilor de stat din Iaşi.

„Proiectul creării unui consorţiu al universităţilor de stat în vederea folosirii în comun a resurselor educaţionale şi de business reprezintă cel mai important proiect educaţional pentru oraşul nostru. Vizita pe teren pe care am efectuat-o cu domnii miniştri şi rectori şi discuţiile punctuale despre potenţarea profilului universitar al Iaşiului prin implementarea unui astfel de proiect arată că InterUniversitas nu a fost uitat”, a declarat Cristian Adomniţei, iniţiator al proiectului.

Cu acest prilej, ministrul Educaţiei Naţionale şi-a manifestat sprijinul pentru crearea InterUniversitas. „Este un proiect extrem de important şi sprijin întru totul realizarea sa. Deja Ministerul Educaţiei a avut o prenegociere cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, pentru ca în următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene să fie alocate fonduri pentru zece platforme integrate de cercetare în România”, a spus Remus Pricopie. AGERPRES