studenti1.jpgConsiliul local Sfântu Gheorghe a instituit joi un program de burse pentru studenţii aflaţi în ultimul an universitar care îşi pregătesc tezele de licenţă, masterat ori doctorat.

Potrivit hotărârii CL, adoptate joi în şedinţă ordinară, anul acesta se vor acorda un număr de 25 de burse în valoare totală de 75.000 de lei, sumă ce va fi suportată din bugetul local. Bursa pentru studenţii înscrişi la licenţă a fost stabilită la 300 de lei, pentru masteranzi la 500 de lei, iar pentru doctoranzi la 1000 de lei.

Pentru a putea aplica pentru aceste burse, solicitanţii trebuie să aibă domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe, să frecventeze cursuri universitare la zi, oriunde in lume, într-o unitate de învăţământ recunoscută oficial de ţara respectivă, să nu fi împlinit 35 ani la data depunerii dosarului şi să se afle în faza de pregătire a tezei de licenţă, masterat sau doctorat.

La selecţia dosarelor se va ţine cont de media generală a studenţilor, de rezultatele cercetărilor efectuate în domeniul lor de studiu, de participarea la conferinţe de specialitate pe plan naţional ori internaţional, dar şi de caracterul inovator al lucrărilor realizate. Vor primi puncte în plus cei care au ales teme de cercetare legate de municipiul Sfântu Gheorghe sau de judeţul Covasna şi care pot fi transpuse în practică. „Prin acest program vrem să acordăm burse celor mai buni studenţi din Sfântu Gheorghe, indiferent unde învaţă, iar scopul este de a îi încuraja şi susţine să-şi crească performanţele”, a declarat consilierul UDMR Zsigmond Jozsef, iniţiatorul acestui proiect.

Bursele pentru studenţi vin în completarea programului de burse de excelenţă pentru elevii din ultimul an de liceu, instituit în urmă cu aproape cinci ani de CL Sfântu Gheorghe, la propunerea consilierului PNL Mădălin Guruianu.

În cazul elevilor, selecţia se face pe baza rezultatelor la învăţătură, participarea la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale şi implicarea în acţiuni civice şi de voluntariat. Printre elevii care au beneficiat de burse de excelenţă în anii anteriori se numără Szerzo Peter, absolvent al Colegiului Teoretic „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, care în iulie 2009 a câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Fizică din Mexic, şi Ştefania Ursică, fostă elevă a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, medaliată cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie desfăşurată în Germania în 2012.

Consilierul liberal Mădălin Guruianu este de părere că autorităţile locale ar trebui să-i recompenseze şi pe profesorii care se implică în pregătirea elevilor şi îi ajută să exceleze şi chiar a propus un sistem de premiere, dar deocamdată propunerea sa nu a trecut în Consiliul local. AGERPRES