Consiliul Naţional al Elevilor: Rezultatele de la Evaluarea Naţională ar trebui să reprezinte o îngrijorare pentru Ministerul Educaţiei

Consiliul Naţional al Elevilor a apreciat că rezultatele înregistrate de elevi la Evaluarea Naţională ar trebui să reprezinte o îngrijorare pentru Ministerul Educaţiei, subliniind că în perioada suspendării cursurilor, mulţi copii din mediul rural au fost privaţi, în mod direct, de dreptul la educaţie.

Conform Consiliului Naţional al Elevilor, care citează datele publicate de Ministerul Educaţiei, 46,30% dintre elevii din mediul rural au luat note cuprinse între 1 şi 4,99 la Matematică, în timp ce în mediul urban procentul a fost de 19,61%. Totodată, elevii din mediul rural care au obţinut medii cuprinse între 1 şi 4,99 la Evaluarea Naţională sunt de peste două ori mai mulţi decât cei din urban: rural – 38,03%; urban – 15,08%.

Organizaţia atrage atenţia că, în perioada în care cursurile fizice au fost suspendate, efectuându-se tranziţia de la învăţământul faţă-în-faţă la cel online, mulţi elevi din mediul rural nu au avut acces la aceste cursuri, fiind privaţi, în mod direct, de dreptul lor la educaţie şi şanse egale.

“Suspendarea cursurilor online nu reprezintă factorul determinant al acestor discrepanţe, ci doar un aspect care a adâncit aceste diferenţe. Sărăcia, excluziunea socială sunt factori care atenuează procesul instructiv-educativ, motiv pentru care aceşti factori nu trebuie trecuţi cu vederea. Din acest motiv, considerăm că este imperios ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să îşi asume eşecul de a le asigura tuturor elevilor accesul la educaţie şi să conceapă măsuri concrete şi sustenabile pentru a asigura faptul că statusul socio-economic al fiecărui elev în parte nu va mai interfera cu parcursul educaţional al acestuia”, se precizează într-un comunicat transmis de Consiliul Naţional al Elevilor. AGERPRES