Din totalul celor 500 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa, 44 vor începe cursurile în noul an şcolar 2014-2015 fără a putea obţine autorizaţie de funcţionare, din cauza unor deficienţe.

Principalele nereguli din cele 9% de grădiniţe, şcoli gimnaziale şi licee care vor funcţiona fără autorizaţie, majoritatea în mediul rural, sunt lipsa apei curente, existenţa grupurilor sanitare în curte, o deficienţă în cazul grădiniţelor cu program scurt fiind şi desfăşurarea activităţii în două ture, ceea ce legislaţia sanitară nu permite.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Răducu Popescu, a declarat, vineri, că dintre cele 44 de unităţi fără autorizaţie de funcţionare, cinci sunt cu personalitate juridică, iar 39 sunt structuri ale unor unităţi de învăţământ. „Din cele 500 de unităţi şcolare cu personalitate juridică sau structuri din judeţul Constanţa, 91% sunt unităţi şcolare care au obţinut autorizaţia de funcţionare. Cinci unităţi cu personalitate juridică nu au reuşit să obţină această autorizaţie, aceleaşi care nici în anul precedent nu au reuşit să obţină această autorizaţie de funcţionare, în cazul grădiniţelor fiind vorba despre două schimburi sau lipsa apei curente. Ele îşi vor desfăşura activitatea, în aceste condiţii asumându-şi şi riscurile de rigoare”, a afirmat reprezentantul ISJ Constanţa. Acesta a precizat că, din totalul de 500 de unităţi şcolare din judeţ, 399 au autorizaţie de funcţionare, iar 57 sunt în curs de a obţine avizul respectiv.
Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, dr. Mihaela Dinisov, a menţionat că „este vorba de grădiniţele cu program normal, care lucrează în două ture, iar legislaţia sanitară nu permite ca aceşti copii preşcolari să desfăşoare activitate didactică şi după-amiază, când ei ar trebui să doarmă”.
Reprezentanţii DSP Constanţa au verificat până în prezent, înainte de începerea noului an şcolar, aproximativ 40 de unităţi de învăţământ, în majoritatea fiind în curs de finalizare lucrări de renovare şi igienizare. Echipele de control ale ISJ şi DSP vor continua verificarea şcolilor şi după data de 16 septembrie. AGERPRES