Senatorii din Comisia de invatamant din cadrul Senatului au aprobat marti cererea de reexaminare facuta de preşedintele Traian Basescu cu privire la inchiderea fabricilor de diplome. Concret, actul normativ sustinut de Basescu prevede ca doar universitatile care au primit dupa evaluare calificativul “grad inalt de incredere” (n.r. universitati care indeplinesc peste 40 de indicatori de performanta) pot organiza programe de masterat şi de doctorat. Astfel, dupa ce a fost respinsa peste tot in Camera Deputatilor, ordonanta şi-a gasit sustinatori abia in Comisia de invatamant din Senat (Camera decizionala), dar cu amendamente semnate de preşedintele comisiei, Mihail Hardau, şi de Nicolae Robu, secretarul comisiei.

Cititi articolul complet aici