stefanescu_alex.jpgPe 10 martie Universitatea “Petre Andrei” din Iaşi a găzduit un veritabil regal cultural, al cărui punct culminant a fost marcat de Conferinţa cu tema “Mai avem nevoie astăzi de literatură?”, susţinută de criticul literar Alex. Ştefănescu.

Aceasta a fost precedată de un recital de muzică şi poezie, în interpretarea tinerilor actori Alexandra Suciu, Cosmina Stratan şi Mihai Daniel Haralambie, care au recitat versuri de Ioan S. Pop, Liviu Ioan Stoiciu şi Angela Marinescu, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală „I.L. Caragiale” din Bucureşti, aceştia fiind acompaniaţi la pian de Călin Grigoriu, student la aceeaşi instituţie.

La finalul Conferinţei, participanţii au putut admira lucrările expuse în Foaierul Aulei Magna a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, în cadrul Expoziţiei „Ipostaze ale feminităţii în arta românească”. Manifestările au fost organizate de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Eis Art, sub egida Anului Jubiliar Petre Andrei.

Pentru a oferi un răspuns la întrebarea anunţată în titlul Conferinţei, criticul literar Alex. Ştefănescu a plecat de la imaginea pe care şi-a format-o în copilărie cu privire la literatură: „Mi-am jurat mie însumi să nu mai spun la nimeni că există literatură. În naivitatea mea de copil, credeam că e secretul meu. Acum acţionez exact invers, în sensul că încerc să atrag pe cât mai mulţi spre literatură. E păcat că atât de puţini oameni ştiu că literatura e o sursă de plăcere”.

Ulterior, „jonglând” cu exemple de natură comparativă, Alex. Ştefănescu a încântat participanţii la Conferinţă cu ceea ce s-ar putea numi „povestea cărţilor care visează să fie citite”. „Toate cărţile dintr-o bibliotecă visează să fie alese. Când intru în biblioteca mea, simt speranţa fiecărei cărţi de a fi scoasă din întuneric şi de a fi citită. Să ştiţi că există o dramă mută a cărţilor care stau necitite în bibliotecă”, a spus criticul. Concluzia ideilor expuse în Conferinţa susţinută de Alex. Ştefănescu a fost că „e imposibil ca literatura să dispară. Dacă ar dispărea, ea s-ar reînfiinţa automat, pentru că e o formă de comunicare ce transmite emoţii”.

În finalul prelegerii, criticul literar s-a declarat încântat de invitaţia primită din partea Rectorului Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Prof. univ. dr. Doru Tompea, de a reedita vizita sa la instituţia de învăţământ superior ieşeană: „Sunt încântat de modul în care am fost primit şi daţi-mi voie să constat că şi conducerea Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, şi Fundaţia Eis Art acţionează într-o manieră cumva donquijotescă, pentru că întreţin încrederea în actul cultural”.

La evenimente au participat personalităţi culturale din Iaşi, precum poetul Emil Brumaru, studenţi şi profesori ai Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, precum şi, în calitate de invitaţi, cadre didactice şi elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” şi de la Liceul „Miron Costin”.