elevi_liceu.jpgCuantumul burselor acordate elevilor din sectorul 2 creşte, după ce consilierii locali au adoptat vineri un proiect de hotărâre în acest sens. „Astăzi am luat hotărârea, împreună cu consilierii locali, să mărim cuantumul burselor şcolare pentru elevii din sectorul 2. În sectorul 2 este cea mai mare reţea de învăţământ, sunt peste 50.000 de elevi, cele mai multe şcoli şi ne şi bucurăm că într-un top al primelor zece şcoli din Bucureşti şase sunt din această zonă administrativă”, a declarat primarul Neculai Onţanu, după şedinţa Consiliului local.

El a precizat că 16.862 de burse a căror valoare totală este de aproximativ 38,5 milioane de lei sunt pentru semestrul al doilea, dar şi pentru semestrul întâi al anului şcolar 2016-2017. „Cuantumul lunar al burselor era de 130 de lei pentru toate categoriile de burse. Începând cu acest an am dorit să-i stimulăm pe elevii care învaţă bine şi foarte bine, crescând nivelul acestor burse foarte mult şi în acelaşi timp să mărim valoarea burselor sociale”, a menţionat Onţanu.

Valoarea unei burse sociale a crescut la 250 de lei pe lună şi se va acorda unui număr de 2.781 de elevi, a precizat primarul. „Burse de studiu sunt 356. Bursa s-a majorat la 400 de lei pe lună. Burse de performanţă sunt aproximativ 200. Valoarea bursei creşte la 500 de lei lunar. Burse de merit la gimnaziu şi aici le-am împărţit în funcţie de mediile pe care le obţin copiii – între 8,50 şi 9,00 – 1.380 de copii, valoarea unei burse ajunge la 200 de lei, între 9,01 şi 9,50 – 1.978 de copii, valoarea bursei ajunge la 300 de lei, între 9,51 şi 10 – 3.393 de copii, bursa creşte la 400 de lei. Bursa de merit la liceu – pentru medii între 8,50 şi 9 – se acordă unui număr de 2.687 de elevi, valoarea sa ajunge la 200 de lei, între mediile 9,01 şi 9,50 – 2.871 de elevi, valoarea creşte la 300 de lei pe lună, pentru medii între 9,51 şi 10 – 1.216 de elevi, bursa ajunge la 400 de lei”, a declarat Onţanu. AGERPRES