Concursul de cultură generală în limba franceză ‘Cultură şi civilizaţie’, organizat de Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, şi la care au participat peste 300 de elevi de liceu şi-a desemnat câştigătorii, care au fost premiaţi, miercuri, de către preşedintele CJ, Ion Dumitrel, cu CD-uri, cărţi şi materiale de promovare în limbile franceză şi română.

Câştigătoarea premiului I, o elevă din clasa a XI-a de la Colegiul Naţional ‘Avram Iancu’ Cîmpeni, Delia Cotişel, a fost recompensată cu o excursie de o săptămână în Franţa, la fel ca şi o elevă de la Liceul Teoretic ‘Petru Maior’ din Ocna Mureş, Ruxandra Ispas, care a obţinut premiul special al concursului pentru eseu.

Au fost recompensate şi cadrele didactice care i-au pregătit pe cei şase elevi premiaţi. La prima sa ediţie, ‘Cultură şi Civilizaţie’ a angrenat 312 elevi din clasele IX-XI de la 12 licee din cinci localităţi. Concursul s-a desfăşurat în trei etape eliminatorii: pe şcoală, pe localitate şi etapa pe judeţ.

Testele propuse spre rezolvare elevilor au fost de tip grilă şi au evaluat cunoştinţele acestora privind geografia, istoria, organizarea administrativă, cultura şi elemente de civilizaţie specifice departamentului la Manche din Franţa, cu care judeţul Alba a încheiat, în anul 2005, un Protocolul de Prietenie şi Cooperare.

La etapa judeţeană a concursului, la care s-au calificat 12 concurenţi, elevii au trebuit să redacteze, în plus, şi un scurt eseu. Toate probele concursului s-au desfăşurat în limba franceză. AGERPRES