Cursurile vor fi reluate la Bălan

elevi frig.jpgElevii din oraşul Bălan vor merge de săptămâna viitoare la cursuri, după ce autorităţile locale şi judeţene au reuşit să găsească bani pentru achitarea facturilor la gaz.

Soluţia a fost anunţată miercuri, după o întâlnire pe această temă pe care au avut-o prefectul Harghitei, Ladanyi Laszlo-Zsolt, preşedintele Consiliului Judeţean, Borboly Csaba, primarul din Bălan, Mihai Mereş, viceprimarul Nistor Imre, inspectorul şcolar general Ferencz Salamon Alpar, directorul general al firmei Hargita Gaz, Kelle Janos, şi managerul de comunicare al firmei, Balint Kinga.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat la finalul şedinţei că din bugetul instituţiei vor fi plătite facturile restante la gaz la Şcoala generală nr. 1 şi la Centrul de zi pentru copii. De asemenea, din fondurile sosite recent prin Hotărâre de Guvern se va plăti factura şi la grădiniţa din localitate. Borboly a subliniat că, în urma unei analize efectuate de Administraţia Financiară şi Prefectura Harghita, în bugetul Primăriei a fost identificată suma de 128.000 de lei, care poate fi folosită pentru plata facturilor. Din aceşti bani urmează să se achite restanţa fie la Grupul şcolar “Liviu Rebreanu”, fie la Şcoala generală “Geo Bogza”, după care se vor căuta soluţii pentru ca datoria să fie plătită integral.

Potrivit preşedintelui CJ, copiii vor fi redistribuiţi şi se va învăţa în două schimburi, astfel încât în cursul zilei de luni, 31 octombrie, toţi elevii să reînceapă cursurile. “În trei – patru zile am reuşit să găsim o soluţie şi chiar nici nu m-am gândit că aşa repede şi aşa uşor putem să ajungem la un consens. Aşadar se vede că problemele se rezolvă, câteodată, şi pe plan local, dacă avem un dialog cu toţi factorii de decizie. (…) Mulţumesc dlui director general de la Hargita Gaz că a fost foarte onest şi pentru că renunţă la o sumă de aproape jumătate de miliard de lei (…) şi totodată ne promite ca luni dimineaţă cele trei unităţi vor avea 21 de grade Celsius”, a declarat Borboly Csaba.

La rândul său, prefectul Harghitei, Ladanyi Laszlo-Zsolt, a apreciat deschiderea manifestată de toţi factorii implicaţi pentru ca problema copiilor din Bălan să fie rezolvată. Şi primarul din Bălan, Mihai Mereş, şi-a exprimat bucuria că elevii vor începe şcoala. “Mă bucur că se termină saga asta, am ajuns la limita răbdării din partea fiecărei părţi. Se vede că dacă există un dialog putem să rezolvăm problema. Sigur că Primăria Bălan nu putea să facă nimic singură în această situaţie. Uitaţi că am găsit înţelegere la Hargaz şi în primul rând lor vreau să le mulţumesc şi prin dialogul pe care l-am avut am identificat şi surse de finanţare şi până la urmă sunt bucuros că putem începe şcoala”, a spus Mihai Mereş.

Inspectorul şcolar general Ferencz Salamon Alpar a spus că este mândru de colaborarea eficientă între toţi factorii implicaţi şi este foarte fericit că elevii îşi vor relua cursurile. “Totul s-a făcut în interesul copiilor. (…) Eu consider că este un pas imens în înainte şi restul depinde de noi, de cadrele didactice, de conducerile unităţilor de învăţământ, să putem finaliza primul semestru”, a declarat Ferencz Salamon Alpar.

Managerul de comunicare al firmei furnizoare de gaz, Balint Kinga, a precizat că în această săptămână se vor repune în funcţiune sistemele şi se vor face toate probele necesare pentru ca elevii să înceapă şcoala în siguranţă. Cursurile la grădiniţa şi liceul din Bălan au fost întrerupte în urmă cu aproximativ două săptămâni, iar la şcolile generale s-a învăţat cu orar prelungit, din cauza frigului din clase, după ce firma furnizoare a sistat gazul în luna aprilie, în urma datoriilor de aproximativ 400.000 de lei pe care Primăria le avea. AGERPRES