funeriu daniel3.jpgMinistrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, duminică, la finalul videoconferinţei cu inspectorii şcolari judeţeni, că Bacalaureatul se va desfăşura, luni, în condiţii normale în toate cele peste 1400 de centre în care proba de limbă străină va avea loc.


Potrivit ministrului, inspectoratele şcolare au raportat că deficienţele întâmpinate până acum au fost rezolvate.

”Mesajul principal este că bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale în cele 1.419 centre de examen desemnate. Se va respecta graficul iniţial, procedurile de transmitere a subiectelor sunt puse la punct şi verificate, iar Ministerul Educaţiei va monitoriza în permanenţă situaţia pe întreaga desfăşurare a acestei probe. Doresc încă o dată să le mulţumesc profesorilor pentru că, în aceste condiţii dificile pe care le traversăm, au pus mai presus interesul elevilor”, a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.


Daniel Funeriu a declarat că de luni, de la ora 9,00, la nivelul ministerului va funcţiona un centru de comandă care se va afla în permanentă legătură cu inspectoratele şcolare judeţene, iar de la 14,00 ministrul va face anunţuri de presă. El a reiterat faptul că MECTS nu a exercitat presiuni asupra cadrelor didactice pentru a participa la examenul de bacalaureat.

‘Vreau să vă spun, cu toată responsabilitatea: am respectat procedurile legale. Cadrele didactice care şi-au manifestat dorinţa de a nu mai participa la examen au fost înlocuite, conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat. Totul s-a făcut legal. Repet: nu au fost presiuni din partea ministerului, totul s-a făcut cu maximă transparenţă, potrivit legii. De asemenea, avem soluţii legale pentru rezolvarea cazurilor speciale dacă acestea apar’, a mai spus ministrul Daniel Funeriu. Oficialul Ministerului Educaţiei a dat asigurări încă de sâmbătă că Bacalaureatul la care urmează să participe peste 200.000 de liceeni se va desfăşura în condiţii normale în toate judeţele ţării.

„Le mulţumesc profesorilor că au ales, în aceste condiţii dificile, să dea un semn de solidaritate cu elevii (…) şi le permit să încheie acest an cu bine. În 40 de judeţe, bacalaureatul se va desfăşura conform graficului. La Bucureşti într-un centru mai există neclarităţi. Şi la Iaşi mai avem un număr de nouă centre din 49 în care situaţia nu este total rezolvată. Avem speranţa că luni dimineaţă 100% din centrele de bacalaureat din România se va desfăşura normal.Ţin să mulţumesc şi ministrului Apărării Gabriel Oprea că am rezolvat situaţia din Liceul Militar din Breaza. Le mulţumesc şi sindicatelor de la nivel local şi naţional care au înţeles să fie de partea elevilor”, a declarat sâmbătă ministrul.

<.br> Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională este ultima din cadrul probelor orale ale examenului de bacalaureat şi se desfăşoară în intervalul 31 mai – 4 iunie. Această evaluare presupune trei tipuri de teste, după cum urmează: test scris, cu durata de 90 minute, test oral, cu durata de 10-15 minute şi test de înţelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute. La această evaluare sunt aşteptaţi să participe peste 200.000 de candidaţi. AGERPRES