Daniel Funeriu: “Circa 35% dintre cadrele didactice au participat luni la grevă”

funeriudaniel.jpgAproximativ 35% dintre cadrele didactice au participat luni la greva generală, iar 65% dintre profesori s-au prezentat la cursuri, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Potrivit acestuia, din cele 242.837 de cadre didactice, au participat la grevă 83.858, urmând ca marţi cursurile să revină la normal în cele mai multe dintre judeţe, după cum au raportat inspectorii şcolari generali în cadrul videoconferinţei cu ministrul Educaţiei.

Astfel, cei mai mulţi dascăli au participat la grevă în judeţele Harghita – 70%, Vaslui – 62%, Covasna – 59,9%, Dolj – 56,7%, Bistriţa şi Hunedoara cu câte 56%. Cele mai mici participări la grevă s-au înregistrat în Vrancea – 3% şi Buzău – 0%. În ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat, ministrul Educaţiei a declarat că, potrivit raportărilor inspectorilor generali, acesta s-a desfăşurat normal în toate judeţele.


O situaţie specială a fost înregistrată în judeţul Bacău, unde 602 elevi, de la trei licee, nu au susţinut proba, întrucât a fost lansat zvonul potrivit căruia examenul nu va fi recunoscut, dacă este susţinut cu profesori din afara liceelor. “Scăderile de 25% din salarii sunt dificile. Începând de azi nu poate să spună nimeni că profesorii nu au pus mai presus interesele elevilor”, a declarat Daniel Funeriu, care le-a recomandat elevilor să meargă marţi la şcoală. AGERPRES