profesor- elev.jpgMinistrul Educaţiei, Daniel Funeriu, susţine că anul acesta, ca urmare a rezultatelor de la titularizare, în clase vor intra doar cadrele didactice foarte bine pregătite şi aşteaptă o schimbare de mentalitate, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat.

„Rezultatele cadrelor didactice la titularizare nu sunt de natură să ne bucure. În schimb, ceea ce e de natură să ne întristeze profund este faptul că, în trecut, cadrele didactice care aveau rezultate tot atât de slabe ajungeau să predea la clase”.

„În trecut, cadre cu note sub 5,00 la titularizare mergeau în august la ISJ să dea unele examene, directorii ţineau nişte posturi în penumbră şi cei care luau la suplinire o notă mai bunicică luau aceste posturi. Asta a fost marea hibă a sistemului din trecut. În acest an, vă asigur că vor intra în clase doar cei care sunt bine pregătiţi, pentru că şi examenul de suplinire s-a dat în aceleaşi condiţii de seriozitate ca examenul de titularizare. Am fi arătat astăzi cu totul şi cu totul altfel, dacă această rigoare şi seriozitate s-ar fi întâmplat timp de 20 de ani”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care a participat duminică la şcoala de vară „Comunităţi româneşti şi identitate europeană”.

Referindu-se la rezultatele examenului de bacalaureat, ministrul Funeriu a afirmat că este extrem de important ca rezultatele acestui examen să fie corecte, marele câştig al acestuia fiind corectitudinea şi potenţialul de schimbare a mentalităţii. ‘Acest bacalaureat poate să prefigureze un lucru de care România are o mai mare nevoie decât de orice altceva – o schimbare de mentalitate şi de atitudine. Relaţiile părinte-elev şi părinte-şcoală se vor modifica mult. Marele câştig e corectitudinea şi potenţialul de schimbare a atitudinilor. Este important să avem oameni bine pregătiţi, dar şi oameni cu atitudini sănătoase. Cum ar fi arătat România dacă 20 de ani nu s-ar fi fraudat bacalaureatul, dacă am fi avut acum oameni ieşiţi din şcoli care cunosc doar două lucruri – că nu se dă şpagă şi că nu poţi izbândi în societate altfel decât pe merit. Am fi avut cinci milioane de oameni care ar fi ştiut două lucruri simple. Este vital în educaţie să dăm putere oamenilor de calitate fără ingerinţe politice şi, dacă măcar atât vom reuşi în acest mandat, pe lângă multe alte lucruri, este un uriaş pas înainte’, a mai spus Daniel Funeriu.

În ceea ce priveşte modificările imediate care vor fi aduse programei şcolare, ministrul Educaţiei a declarat că se va reintroduce ora de lectură, va exista un control riguros al absenţelor atât ale elevilor, cât şi ale cadrelor didactice, urmând să se realizeze o pregătire mai intensă pe materiile de la bacalaureat. Răspunzând la o întrebare adresată de un student din Republica Moldova, bursier al statului român, ministrul Daniel Funeriu a declarat că va urmări personal ca în programa de istorie să fie introdus un capitol despre istoria comunităţilor româneşti din afara graniţelor. ‘Dacă alţii îşi fac un titlu de onoare să studieze trecutul unor comunităţi aflate în afara graniţelor lor, cred că şi noi trebuie să facem acest lucru’, a conchis ministrul Educaţiei.

Oficialul guvernamental a participat duminică la şcoala de vară ‘Comunităţi româneşti, identitate europeană’, organizată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi Agenţia Naţională pentru Tineret şi Sport, la care sunt prezenţi circa 200 de studenţi din afara graniţelor, bursieri ai statului român. AGERPRES