funeriu interviu.jpgMinistrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, că proiectul noii legi a Educaţiei loveşte în interesele nelegitime din învăţământul superior şi că acesta este motivul blocării sale în Senat.

„Această lege a Educaţiei loveşte în interesele nelegitime din învăţământul superior. Acesta este motivul esenţial pentru care legea este blocată acum în Comisia de educaţie din Senatul României, pentru că, pe lângă interese legitime ale învăţământului care sunt reprezentate, acolo sunt în mod evident reprezentate şi acele interese nelegitime care au dus învăţământul superior din România acolo unde se află el astăzi”, a susţinut Funeriu, la deschiderea anului universitar 2010-2011 la Universitatea de Arte din Târgu Mureş.

Ministrul Educaţiei a spus că proiectul de lege are menirea de a moderniza învăţământul superior, care nu mai permite o serie de comportamente şi că „acest lucru îi deranjează pe cei care sunt obişnuiţi să pescuiască în apele tulburi ale Educaţiei şi pe care scoaterea la lumină a anumitor fenomene i-ar trimite în istoria învăţământului, în istoria neglorioasă a învăţământului superior din România”.

„Noi suntem decişi să mergem mai departe cu această lege şi pentru că este, aşa cum am văzut şi astăzi, o lege necesară pentru România, o lege generoasă, este o lege care face acel pas înainte de care România are nevoie. (…) Va eradica odată pentru totdeauna acele comportamente care au dus la decredibilizarea învăţământului superior şi în România şi acest lucru deranjează”, a accentuat ministrul. Potrivit lui Daniel Funeriu, centrul de putere se află în universităţi şi, de aceea, o prioritate a ministerului este modernizarea acestora, pe mai multe paliere şi concentrarea finanţării pe cele care au performanţe.


„În primul rând, modernizarea managementului universităţilor, modernizarea şi creşterea calităţii cadrelor didactice din universităţi şi în acest sens am numit recent Comisia CNADTCU (Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare – n.r.). (…) Este necesară modernizarea modului în care sunt conduse universităţile din România şi concentrarea resurselor. Resursele din învăţământul superior au fost mult timp disipate, iar acum trebuie să trecem în etapa următoare pentru a vedea care sunt lucrurile care au funcţionat, cele care nu au funcţionat şi să concentrăm resursele României în acele universităţi în care se face într-adevăr performanţă”, a completat ministrul. În cadrul festivităţii de deschidere a anului 2010-2011 de la Universitatea de Artă din Târgu Mureş, la care a participat şi vicepremierul Marko Bela, Funeriu a mai arătat că trebuie restabilită încrederea în sistemul de învăţământ superior românesc, care a fost decredibilizat prin plagiat, acordarea de titluri de doctor pe bandă rulantă, de faptul că a devenit fabrică de diplome etc. AGERPRES