funeriu daniel.jpgŞcolile din localităţile în care copiii nu pot fi transportaţi la alte unităţi şcolare nu vor fi închise, a precizat, vineri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Ministrul a spus că a solicitat inspectorilor generali, într-o videoconferinţă, să combată absenteismul din şcoli şi să raţionalizeze reţeaua şcolară. Referindu-se la tinerii care sunt plecaţi să studieze în afara ţării, el le-a recomandat acestora să se întoarcă acasă.

„Nu este rău că tinerii pleacă să studieze, dar este extrem de important ca ei să se întoarcă în ţară. Recomand tinerilor să studieze unde cred că este mai bine pentru ei”, le-a transmis ministrul. El a mai menţionat că, în prezent, se va concentra pe funcţia de ministru şi a arătat că nu a acceptat niciun post de profesor universitar din partea niciunei universităţi din România. „La ora actuală trebuie să mă concentrez pe funcţia de ministru”, a declarat Funeriu. AGERPRES