Universităţile de stat cu facultăţi de studiu în limba maternă a minorităţilor vor avea neapărat un prorector provenind din acele facultăţi, potrivit unor modificări aduse proiectului legii educaţiei, adoptat de Guvern, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
De asemenea, în cadrul facultăţilor cu linii de studiu în limbile minorităţilor, un prodecan va fi neapărat din rândul profesorilor de la catedrele respective.
„S-a stabilit faptul că, acolo unde există facultăţi în limbile minorităţilor, unul dintre prorectori va fi propus din rândul acelor facultăţi, tot aşa cum în cazul facultăţilor, unul dintre prodecani va fi propus din linia de studiu în limba minorităţilor”, a spus Funeriu, după şedinţa de Guvern extraordinară. El a menţionat că Executivul a introdus noi ajustări în avantajul minorităţilor în sensul respectului faţă de aceştia.
„Eu consider că o naţiune puternică este o naţiune care îi respectă pe cei din jurul său, care respectă minorităţile şi de aceea am introdus foarte multe lucruri pe care le-am discutat cu partenerii noştri de la UDMR. Din ceea ce am convenit iniţial, nu am scos nimic, ci, dimpotrivă, am introdus anumite ajustări în ceea ce priveşte învăţământul superior şi reprezentativitatea în cadrul universităţilor care au linii de studiu în limbă maternă, reprezentativitatea cadrelor didactice în conducerea universităţilor”, a precizat Funeriu. AGERPRES