Deputatul PSD Camelia Gavrilă, preşedintele Comisiei de educaţie din Camera Deputaţilor, propune acordarea de vouchere pentru cărţi pentru elevi, pentru a stimula astfel interesul acestora pentru lectură şi cultură. Deputatul PSD Camelia Gavrilă a declarat că exemplul „un voucher pentru bicicletă” ar trebui urmat cu un „voucher pentru cărţi”.

În opinia parlamentarului, elevii de gimnaziu şi liceu ar putea merge cu clasa pentru a-şi alege cărţile preferate de pe rafturile librăriilor, indiferent dacă este vorba de cartea de călătorii, cartea de aventură sau romanul de dragoste. Astfel, ar creşte gustul pentru cultură, lectură şi artă al elevilor.

Sunt multe proiecte ce ar putea fi pe adresa noastră în următorii ani, proiecte care să întoarcă tinerii spre carte, spre cultură, să creeze o receptivitate faţă de cuvântul scris. Pentru ei ar însemna o deschidere de orizont şi plăcerea de a merge în bibliotecă. De aceea, mă gândeam la un proiect ce vizează acordarea de vouchere pentru tineri, plecând de la statistici realizate atât la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul României, care ne arată o situaţie îngrijorătoare: unul din patru copii cumpără o carte pe an. Sunt statistici extrem de descurajatoare şi de aceea consider că este necesară alocarea unor sume pentru achiziţia de cărţi, astfel încât tinerii să îşi aleagă„, a declarat Camelia Gavrilă.

Dacă efortul bugetar ar fi prea mare, susţine aceasta, se poate alege o formulă pe învăţământul obligatoriu, pe un anumit segment. AGERPRES