rezidentiat_1.jpgPreşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PDL, deputatul Petru Movilă, a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că intenţionează să iniţieze un proiect de lege care vizează trecerea organizării şi susţinerii rezidenţiatului de la Ministerul Sănătăţii la Ministerul Educaţiei.
Democrat-liberalul Petru Movilă, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a declarat că această modificare va însemna asimilarea corectă a studiilor post-universitare iar actualele salarii pe care le primesc rezidenţii se vor transforma în burse.

Acest fapt, susţine parlamentarul ieşean, va aduce o creştere a veniturilor acestora, în condiţiile în care această formă de retribuţie nu este supusă plăţii impozitelor la stat. “Acestă modificare a Legii Educaţiei, a Legii salarizării unice precum şi a Ordonanţei care reglementează rezidenţiatul ar permite majorarea veniturilor salariale ale medicilor rezidenţi fără o creştere a fondului de salarii alocat de la bugetul de stat, urmând a se obţine o creştere a venitului net fără o suprasolicitare a bugetului”, a explicat Petru Movilă. AGERPRES