elevi1.jpgDeputatul liberal Ştefan Băişanu a iniţiat un proiect de lege prin care propune ca învăţământul primar, gimnazial şi liceal să se organizeze şi să funcţioneze numai cu program de dimineaţă. Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor, iar iniţiatorul precizează în expunerea de motive că învăţământul primar, gimnazial şi liceal trebuie să aibă program doar dimineaţa deoarece „este bine cunoscut faptul că performanţa maximă a elevilor este în cursul dimineţii”.

„În schimbul doi ei merg deja obosiţi la şcoală, prânzul devine cină, iar temele se fac noaptea târziu. Iniţiativa asigură egalitate de şanse deoarece consider că nu este corect ca unii copii să înveţe dimineaţă şi alţii după-amiază având în vedere că toate studiile de psihologie şi pedagogie arată eficienţa maximă a elevilor între orele 8,00 şi 13,00”, se mai arată în expunerea de motive.

Potrivit lui Băişanu, părinţii au făcut o petiţie online pentru „învăţământul într-un schimb” invocând faptul că elevii nu sunt supravegheaţi dimineaţa de către părinţi şi când ajung seara acasă obosiţi, şi ei şi părinţii, nu mai pot face mare lucru.

Iniţiatorul proiectului de lege mai spune că prin construirea unor corpuri noi sau prelungirea celor deja existente, printr-o valorificare a unor clădiri din jurul şcolilor sau chiar a spaţiilor din interiorul acestora s-ar putea ca toţi elevii să înveţe doar în cursul dimineţii. Proiectul de lege mai este semnat de alţi 30 de deputaţi liberali. AGERPRES