Desfiinţarea liceelor tehnologice „Henri Coandă” şi „Oltchim” din Râmnicu Vâlcea prin divizare, caz în care profesorii şi părinţii elevilor acuză interese imobiliare ale primăriei, a fost discutată, pe 6 martie, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Situaţia a fost adusă în discuţie în comisie de deputatul PMP Robert Turcescu. „Este vorba de un abuz care se întâmplă la Râmnicu Vâlcea, este vorba de două unităţi de învăţământ, care sunt, practic, în momentul de faţă, supuse lichidării, dizolvării printr-o decizie bizară luată de administraţia locală în frunte de primarul Mircia Gutău, care se foloseşte practic de această situaţie care presupune şi o dimensiune emoţională foarte puternică pentru a şantaja, într-un fel dacă vreţi, alte autorităţi la nivel central pentru obţinerea unor hectare de teren, vreo 25 de hectare”, a susţinut Turcescu.

Viorel Efrim, profesor la Liceul Tehnologic ‘Henri Coandă’, a explicat că, în decembrie anul trecut, a aflat de pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea că unitatea de învăţământ la care lucrează şi Liceul Tehnologic ‘Oltchim’ vor fi dizolvate printr-o hotărâre a consiliului local, urmând ca elevii să fie repartizaţi altor şcoli, principalele motive invocate fiind financiare şi de reorganizare. „Noi ne-am încadrat întotdeauna în costurile per elev. La sfârşitul anului, banii necheltuiţi s-au dus la bugetul local. Mai mult decât atât, noi avem o staţie de inspecţie tehnică şi veniturile câştigate acolo se varsă la bugetul local”, a spus Efrim, precizând că liceul are peste 700 de elevi.

El a afirmat că, după decizie, primarul a anunţat că s-a răzgândit şi că nu mai desfiinţează cele două licee.

„Primarul ne-a spus la şedinţă că nu ne mai desfiinţează dacă cei de la Oltchim se străduiesc la Guvern să obţină hotărâre de Guvern pentru cele 24-25 de hectare de la Vlădeşti, unde a funcţionat o unitate militară de vânători de munte, (…) ca să construiască blocuri. (…) Universitatea din Piteşti a primit încredinţare de funcţionare acolo, în acel spaţiu. Este la marginea oraşului, ei vor în centru la liceul chimic şi li s-a spus celor de la Liceul Oltchim: dacă reuşiţi să obţineţi, nu vă mai mutaţi. Noi, ceilalţi de la ‘Henri Coandă’, la pachet”, a susţinut Viorel Efrim.

Şi părinţi ai elevilor celor două licee, care au venit la comisie, au invocat interese imobiliare în cazul desfiinţării celor două licee, susţinând că există şi dovezi în acest sens, respectiv înregistrări ale unor şedinţe în care primarul a făcut respectivele afirmaţii. Părinţii au mai susţinut că prin desfiinţarea celor două licee rata abandonului şcolar va creşte. „Există un risc major de abandon şcolar. Foarte mulţi copii au spus lucrul acesta, că nu vor vrea să meargă unde vor fi trimişi”, a spus Alis Vasc, preşedintele Comitetului de părinţi de la Liceul Tehnologic ‘Henri Coandă’ din Râmnicu Vâlcea. „Ar fi dureros dacă s-ar desfiinţa cele două licee, deoarece 60% sunt de la ţară şi nu cred că vor mai veni să mai înveţe. Cred că vor fi afectaţi şi psihic elevii”, a arătat Gheorghe Gânţă, vicepreşedinte al Comitetului de părinţi de la Liceul Tehnologic ‘Henri Coandă’ din Râmnicu Vâlcea.

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Petre Andrea a spus că situaţia va fi analizată. „La nivelul ţării sunt mai multe situaţii de această natură. Deocamdată, constat că în cazul Râmnicu Vâlcea s-a respectat procedura legală. Administraţia locală propune reţeaua şcolară, inspectoratul şcolar o avizează şi ministerul o aprobă. Întrucât a ajuns la nivel de minister o să analizăm”, a afirmat el.

Iniţial, şi preşedintele Comisiei de învăţământ, Camelia Gavrilă, a declarat că situaţia va fi analizată, însă mai mulţi deputaţi au cerut implicarea în acest caz prin înfiinţarea unei subcomisii. „Este revoltător ce se întâmplă acolo. (…) O delegaţie să meargă la faţa locului”, a spus Turcescu. La rândul său, deputatul PNL Florica Cherecheş a susţinut necesitatea implicării în acest caz. „Nu ne permitem să desfiinţăm astfel de şcoli. (…) Trebuie să împiedicăm anumite abuzuri”, a argumentat ea.

Deputaţii Gabriel Zisopol (minorităţi) şi Theodora Şotcan (PSD) au propus înfiinţarea unei subcomisii la nivelul Comisiei de învăţământ, în care să se se lucreze în acest caz alături de petiţionari şi de reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei. Propunerea a fost adoptată. AGERPRES