grec_marius.jpgFacultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, a organizat, zilele trecute, o întâlnire a studenţilor de la specializările Relaţii Internaţionale, Comunicare şi Relaţii Publice, Limbi Moderne Aplicate, cu reprezentanţi ai Fundaţiei Pro Prietenia Arad, în contextul derulării campaniei “Refuză să fii marfă!”.

Conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, a declarat: “Este vorba despre lupta împotriva traficului de persoane. De altfel, această activitate se înscrie într-o serie întreagă de alte astfel de activităţi pe care Universitatea noastră le-a organizat. De exemplu, în urmă cu ceva timp am avut o activitate impresionantă care viza lupta împotriva discriminării, cu tema ‘Diversitatea este un dar’. Aceasta a avut mare succes în rândul studenţilor, dar şi a cadrelor didactice”.

“Campania ‘Refuză să fii marfă!’ îşi propune să aducă această chestiune în atenţia tinerilor. Faptul că, locuim în zona de vest a ţării, mult mai aproape de occident, decât celelalte zone, face ca mulţi tineri să fie victimele traficului de persoane. Este o problemă de actualitate privită cu seriozitate şi în occident. Facultatea noastră, împreună cu Universitatea din Padova, asociaţii guvernamentale şi nonguvernamentale din Ungaria, Italia şi România, derulează un proiect care vizează lupta acţiunilor cu conotaţie criminală. Este vorba şi despre traficul de persoane şi acel lanţ al cerşetoriei, care este din ce în ce mai răspândit în occident. Cei care acţionează pe acest plan sunt din Ungaria şi România. Astfel, se pune accentul de a găsi modalităţi de stopare a acestui fenomen. Ne bucurăm că societatea civilă se implică în discutarea acestei probleme pentru că, a cunoaşte o problemă este un prim pas în soluţionarea ei”, a precizat conf. univ. dr. Marius Grec.