Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea vor demara controale în şcoli, de săptămâna viitoare, pentru a constata dacă acestea respectă normele sanitare în vigoare şi dacă situaţia s-a schimbat în vreun fel faţă de anul şcolar precedent.

Analiza este realizată şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean, conducerea instituţiei cerând managerilor unităţilor de învăţământ să prezinte, până, vineri, un raport despre stadiul acordării avizelor sanitare.

‘Directorii trebuie să trimită un raport cu unităţile de învăţământ care au, care nu au şi ce demersuri au făcut pentru a putea obţine această autorizaţie sanitară’, a declarat, miercuri, Vasilica Zaharia, inspector şcolar general.

Potrivit unei statistici oferite de reprezentanţii DSP Vrancea privind autorizaţiile sanitare acordate unităţilor şcolare în anul 2011-2012, din totalul de 543 de unităţi şcolare de la nivelul judeţului, nu mai puţin de 408 au funcţionat fără autorizaţie sanitară, punând în pericol sănătatea elevilor care le frecventează.

Cele mai multe şcoli neautorizate sanitar sunt din mediul rural, unde toaleta este amplasată în curte, iar apa curentă lipseşte.

Astfel, 379 dintre cele 465 de unităţi de învăţământ din mediul rural nu dispun de autorizaţie sanitară. AGERPRES