Directorul Liceului Tehnologic din Ardud, Vasil Cristian, a fost reconfirmat în funcţie de conducerea Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, în condiţiile în care procentul de promovare la Bacalaureat a fost zero în respectiva unitate de învăţământ. Inspectorul şcolar general al judeţului, Călin Durla, a declarat că reconfirmarea acestuia în funcţie s-a făcut pe o perioadă de două luni, până la organizarea unui concurs, după consultarea colegiului de conducere al şcolii, din care fac parte şi reprezentanţii administraţiei locale şi ai părinţilor.

În total, trei persoane şi-au exprimat dorinţa de a fi directori, dar deoarece una nu avea definitivatul nu a intrat în discuţie, iar în urma consultării, actualul director, Vasil Cristian, a primit 44 de opţiuni în timp ce a doua persoană, o singură opţiune.

„Liceul din Ardud este foarte aproape de Satu Mare, nu foarte muţi copii rămân acolo. Am făcut o analiză cu ce medii au intrat acolo copiii acum patru ani. Media de intrare a fost de 3,52 iar la Bacalaureat au obţinut 3,92. Nu poţi să-i ceri avioane unui director. Oricum clasele de liceu merg înspre desfiinţare, acolo trebuie o şcoală profesională puternică. Nu ai cum să ceri performanţă acolo”, a declarat Călin Durla.

El a precizat că în două luni vor fi organizate concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoli, iar cine va fi interesat se poate înscrie şi la Liceul din Ardud, unitate ce va fi transformată în şcoală profesională. AGERPRES