optimusic.jpgDoar 19 şcoli din judeţul Bistriţa-Năsăud, ceea ce reprezintă circa 17% din total, au integrat copii cu deficienţe în învăţământul de masă, cei mai mulţi dintre aceştia continuând să urmeze cursurile şcolilor speciale.

Potrivit datelor prezentate marţi, la şedinţa cu directorii unităţilor de învăţământ, de către inspectorul şcolar de specialitate Dănuţ Pavelea, în judeţ funcţionează cinci şcoli speciale, unde sunt înscrişi 750 de elevi cu diverse deficienţe fizice sau mentale. De asemenea, 25 de copii care suferă de handicapuri grave sunt şcolarizaţi la domiciliu. Alţi 383 de elevi au reuşit să fie integraţi în învăţământul de masă, însă numărul acestora este considerat în continuare mic.

„V-aş ruga să vă deschideţi pe problematica aceasta toate unităţile. Suntem în jur de 110. M-aş bucura foarte mult să văd că fiecare unitate şcolară de la noi este unitate integratoare. Alte unităţi de prestigiu au renunţat – nu ştiu din ce cauză, politica lor personală, reducere – la aceste cadre”, le-a spus Dănuţ Pavelea directorilor.

În învăţământul special şi în cel integrator lucrează 285 de cadre didactice, media fiind de patru la un copil cu deficienţe, iar 26 dintre aceştia sunt profesori itineranţi şi de sprijin. AGERPRES