honoris_natura.jpgÎntre 23-30 noiembrie 2015, ECOTIC, alături de Universitatea Politehnică din București și Universitatea București, au desfășurat campania “Doctor Honoris Natura” , campanie adresată studenților celor două universități, cu scopul de a informa și educa asupra colectării corecte a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a bateriilor și acumulatorilor portabili uzați (DBA).

Studenții: tineri, efervescenți, cu o continuă dorință de acțiune și descoperire. Ei au fost publicul-țintă al unei noi campanii desfășurate de ECOTIC în două dintre cele mai mari universități din țară: Universitatea Politehnică din București și Universitatea București. Se năștea însă o întrebare: cum să mobilizezi atenția și implicarea unui target atât de vizat de campanii de comunicare de toate tipurile?

“Știm că e nevoie de ceva incitant atunci când vrei să comunici cu tinerii. E nevoie să fii dinamic, captivant, să ai umor sau un anumit tip de emoție. Nu e niciodata ușor. Contăm pe mesajul nostru puternic pentru a-i determina pe studenții bucureșteni să își dorească să se amuze, pozând în Doctor Honoris Natura, dar să și afle informații importante despre ce poate face un student in privința reciclării deseurilor și protecției mediului”, a declarat Valentin Negoiță – Președinte ECOTIC.

Cartea câștigătoare a fost umorul. Cu ajutorul unui concurs, aproape 17000 de studenți au fost atinși de mesajul campaniei: promoteri au distribuit materiale de campanie și s-au amuzat împreună cu tinerii ce s-au transformat, la dorință, în Doctor Honoris Natura. Peste 3500 de studenți s-au înscris în două tombole organizate pentru cele două universități participante, fie pe teren, fie în aplicația de Facebook de pe pagina organizației ECOTIC, unde le-au fost testate cunoștințele despre mediu.

Pe 4 decembrie, s-au acordat câte trei premii pentru fiecare din cele două universități: o excursie la munte pentru câștigător și cinci prieteni ai săi, o bicicletă pliabilă și o tabletă Samsung Galaxy. În total au fost șase premii.

Doctor Honoris Natura” face parte din programele și campaniile ECOTIC destinate instituțiilor de învățământ, într-un efort continuu de aducere a mesajelor de conștientizare în mijlocul tinerei generații.