Dolj:Tablete pentru copiii din mediul rural aflaţi în dificultate, oferite de Asociaţia Vasiliada şi CEZ România

Asociaţia Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu CEZ România, a demarat proiectul “Exploratori în mediul online”, prin care sprijină accesul la educaţie digitală al copiilor aflaţi în dificultate, din mediul rural. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul proiectului, 30 de elevi, cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, din comuna Alimpeşti, judeţul Gorj, au primit tablete pe care le vor folosi în procesul
educativ.
“Beneficiarii proiectului sunt elevi proveniţi din familii cu dificultăţi materiale, care au rezultate bune la învăţătură. Toate device-urile oferite au fost echipate cu programe educaţionale şi platforme de comunicare, facilitând astfel accesul la educaţie prin participarea la cursuri online. De asemenea, elevii vor beneficia de o sesiune de formare în cadrul căreia 10 voluntari îi vor instrui pe copii cu privire la modul de utilizare a tabletelor şi la modalităţile de accesare a diferitelor resurse educaţionale din mediul online”, se afirmă în comunicat.

Reprezentanţii CEZ România susţin că, în lumina schimbărilor din această perioadă, proiectele companiei de responsabilitate socială au căpătat o direcţie principală de acţiune, care are în prim-plan educaţia digitală, accesul elevilor la tehnologie pentru continuarea activităţilor şcolare.
Implicarea noastră în viitorul elevilor din comuna Alimpeşti, judeţul Gorj, vine sub forma a 30 de tablete oferite, astfel încât tinerii beneficiari să fie cât mai pregătiţi pentru noul an şcolar”, a transmis Ondrej Safar – Country Manager CEZ România.

Proiectul “Exploratori în mediul online” este iniţiat de Asociaţia Vasiliada şi finanţat de către CEZ România prin intermediul programului “Generatorii de bine”, un proiect de granturi care  încurajează angajaţii Grupului CEZ în România să propună şi să se implice în proiecte de
responsabilitate socială dedicate comunităţilor din judeţele Argeş, Constanţa, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea. Prin acest proiect, în anul şcolar 2020-2021, peste 100 de elevi vor avea instrumentele care le permit să se formeze inclusiv în condiţii speciale, la distanţă.

“Într-un context social dificil, accentuat de pandemia COVID-19, educaţia copiilor din medii defavorizate a devenit o prioritate pentru Asociaţia Vasiliada şi partenerii săi. Mulţumim tuturor celor care se alătură eforturilor noastre de a contribui la prevenirea abandonului şcolar, la reducerea inegalităţilor în educaţie, mai ales în comunităţile din mediul rural”, a subliniat preşedintele Asociaţiei
Vasiliada, pr. Adrian Stănulică.

Asociaţia Vasiliada este o organizaţie nonguvernamentală cu caracter social, înfiinţată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, avându-l ca preşedinte de onoare pe arhiepiscopul Craiovei şi mitropolitul Olteniei, Irineu. Misiunea asociaţiei este oferirea de servicii sociale persoanelor, familiilor şi comunităţilor aflate în dificultate sau generatoare de excluziune socială. Anual, Vasiliada
oferă sprijin direct, prin servicii sociale, pentru aproximativ 3.000 de persoane aflate în dificultate din judeţele Dolj şi Gorj. În anul 2016, Asociaţia Vasiliada a fost desemnată drept Instituţia anului în domeniul Asistenţei Sociale din România, în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială.AGERPRES