univ_tgmures_sanscrita.jpgDepartamentul de Drept și Administrație Publică în parteneriat cu Cercul studențesc Ius Iuventutis, din cadrul Universității Petru Maior din Tîrgu-Mureș, organizează pe 3 iunie, de la orele 11,00 dezbaterea intitulată „Influența limbii sanscrite asupra relațiilor internaționale”.

Principalii conferențiari sunt profesorul dr. Mircea Neamțu, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, inginer cercetător Mircea Anghel, Sibiu și conferențiar dr. Nicolae Ploeșteanu, din cadrul UPM. Conferința se va desfășura în Aula Tudor Drăganu, a Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative, str. Livezeni nr. 69, în deschidere, adresându-se un cuvânt de bun venit invitaților și auditoriului decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative, doamna conferențiar dr. Daniela Ștefănescu.

Participarea este liberă, evenimentul adresându-se tuturor persoanelor care doresc să-și împrospăteze cunoștințele și să audieze o abordare diferită, nu lingvistică, asupra vechii limbi sanscrite, din perspectiva unor fizicieni și a unui jurist specializat în drept internațional public.

Tot vineri, 3 iunie, Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, în parteneriat cu Universitatea Petru Maior, organizează, în Sala de conferințe a Hotelului Plaza, Colocviul Internațional „Langue et langues chez Henry Bauchau ” – poet, prozator și dramaturg belgian contemporan. Colocviul, ai cărui organizatori sunt lect. univ. dr. Corina Bozedean (Universitatea Petru Maior) și prof. univ. dr. habil. Sorin Crișan (Universitatea de Arte din Târgu-Mureș), reuneşte participanți din Franţa, Belgia, Congo și România, înscriindu-se într-o importantă dinamică a cercetărilor dedicate acestui autor. Lucrările prezentate vor fi publicate, sub coordonarea organizatorilor, în numărul 8 al prestigioasei Revue Internationale Henry Bauchau, editată sub egida Universităţii Catolice din Louvain, Belgia, şi a Universităţii din Cergy-Pontoise, Franţa.

Manifestarea îşi propune astfel integrarea celor două universităţi târgumureşene într-o importantă reţea interuniversitară europeană, menită să le asigure vizibilitatea şi să le valorizeze potenţialul ştiinţific.