andronescu_ecaterina1.jpgMinistrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat, sâmbătă, că în cadrul discuţiilor avute cu conducerea UMF Târgu Mureş s-a stabilit ca reprezentanţii comunităţii maghiare să fie membri în structurile de conducere ale Universităţii – în Senat, în consiliile departamentelor şi ale facultăţilor.

Andronescu a explicat că se vor scoate posturi la concurs şi pentru comunitatea maghiară şi pentru comunitatea română şi că se vor alege prorectorul comunităţii maghiare şi prodecanii.

Ministrul a susţinut că minoritatea maghiară este o minoritate şi în universitate, în sensul că o treime reprezintă cadrele didactice maghiare şi două treimi cadrele didactice române şi că în situaţia de faţă cele două departamente nu se pot separa, întrucât nu se îndeplinesc condiţiile de acreditare.

”Am cerut profesorilor maghiari (…) să se străduiască să atragă mai mulţi tineri etnici maghiari, pentru a preda în limba maghiară, ceea ce înseamnă că în următoarea perioadă de timp se vor scoate posturi la concurs, la propunerea prorectorului desemnat pentru linia maghiară. Există o hotărâre a Senatului UMF prin care se confirmă existenţa liniei maghiare. (…) Predarea în limba maghiară există în această Universitate de foarte mulţi ani. (…) Probabil că vor prinde în Cartă (linia maghiară, n.r.), ca să fie linişte. Ea funcţionează de 40 de ani. Eu aş spune că e reintrarea în normalitate în sensul că la alegerile din Universitate din primăvara acestui an comunitatea maghiară nu a participat, ca urmare comunitatea maghiară nu are reprezentanţi nici în Senat, nici în consiliile facultăţilor şi nici în consiliile departamentale”, a spus Andronescu, prezentă alături de primul ministru Victor Ponta la inaugurarea noii Unităţi de Primire Urgenţă de la Târgu Mureş.

În context ministrul Educaţiei a precizat că din ianuarie vor începe cele două etape importante de evaluare ale universităţilor din ţară, inclusiv a UMF Târgu Mureş, din partea Asociaţiei Universităţilor Europene şi ARACIS şi şi-a exprimat convingerea că se vor găsi soluţii pentru toate problemele Univeristăţii.

Totodată ea a arătat că discuţiile de la Târgu Mureş cu reprezentanţii UMF constituie ”prima etapă a reinstaurării dialogului în structurile de conducere din Universitate” şi a afirmat se impun modificări ale Legii Educaţiei. Ministrul şi-a exprimat convingerea că prin dialog problemele apărute în cadrul Universităţii vor fi rezolvate.

”Regret că atunci când a crescut starea de tensiune în Universitate, s-au externalizat problemele. (…) Probleme de felul celor care au apărut aici apar în toate universităţile. Dar totdeauna calea dialogului este calea pe care se merge. Aseară am reuşit să facem acest lucru şi cred că am îndepărtat starea de tensiune şi sunt convinsă că lucrurile vor merge bine, pe făgaşul lor normal, aşa cum au mers atât de mulţi ani,” a punctat Andronescu.
Ministrul a spus că Târgu Mureş este un reper în medicina românească, şi nu numai, şi acest lucru se datorează şi cadrelor didactice din UMF.

”Pentru sănătate e nevoie de bani mai mulţi. Dar ca să ajungeţi doctori, e nevoie întâi de şcoală, (…) şi pentru şcoală e nevoie de bani mai mulţi. (…) Cred că fără aceste două priorităţi (n.r. educaţia şi sănătatea) un stat nici nu există,”, a adăugat ministrul Ecaterina Andronescu.
AGERPRES