andronescu_roz.jpgMinistrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, Ecaterina Andronescu ca va propune Parlamentului obligativitatea si generalizarea invatamantului liceal.

„Cred ca este un obiectiv catre care Romania anului 2009 trebuie sa tinda. De altfel, exista si in documentele europene o asemenea prevedere de extindere a gradului de cuprindere in invatamantul liceal. Si daca, evident, se va accepta de catre Parlament o asemenea propunere, consideram ca este un pas inainte spre formarea profesionala in societatea romaneasca”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ea a precizat ca discutiile s-au referit la formarea ciclurilor de invatamant si, in principiu, s-a convenit asupra obligativitatii grupei pregatitoare. „De altfel, avem o cuprindere de peste 95%, deci nu va fi un moment dificil pentru cuprinderea integrala a copiilor in anul premergator ciclului primar, apoi pe durata ciclurilor patru ani sa ramana – ciclu primar de patru ani, ciclul gimnazial de patru ani si ciclul liceal de patru ani”, a explicat ministrul Educatiei. Ecaterina Andronescu a declarat ca ministerul, impreuna cu partenerii sociali, isi propun sa finalizeze, pe 14 august, pachetul de legi ale educatiei, care va intra, apoi, in dezbatere publica si apoi in Parlament.

„Am propus sa strangem tot ce inseamna documente normative despre educatie intr-un Cod al educatiei, in care vom cuprinde punctele de vedere cele mai interesante care duc la modernizarea sistemului. Mi se pare ca este normal sa facem o lege pentru educatie care sa permita modernizarea sistemului si, in acelasi timp, gestionarea sistemului normal. Daca reusim sa ducem proiectul in Parlament, la inceputul sesiunii parlamentare, este cat se poate de potrivit. Dezbaterea parlamentara poate sa aduca imbunatatiri pentru pachetul respectiv. Legile educatiei nu le facem pentru doi-trei ani de zile, ele trebuie sa dea stabilitate sistemului cel putin pe 10-12-15 ani, de acea trebuie sa intruneasca opinii mai multe”, a afirmat Ecaterina Andronescu. Ministrul Educatiei a spus ca nu exista „orgolii de a face o lege a cuiva sau a altcuiva”.

Dezbaterile pe pachetul de legi privind reforma in educatie si care vor sta la baza organizarii sistemului de invatamant din Romania au avut loc la Complexul Studentesc Tei din Capitala, fiind prezente delegatiile tehnice ale celor patru federatii sindicale din invatamant – Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, Federatia Educatiei Nationale, Federatia Spiru Haret si Federatia Nationala Alma Mater. Inaintea inceperii discutiilor, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat ca este nevoie de un Cod al Educatiei, care sa aduca cele mai valoroase documente pentru reformarea sistemului. Ea a sustinut, totodata, necesitatea initierii de dezbateri publice pe marginea acestui pachet de legi.

„Legile educatiei trebuie supuse dezbaterii publice. Cred ca este bine sa fie o dezbatere in Parlament. Parlamentul este o institutie care are menirea sa faca legi, iar dezbaterea parlamentara poate sa aduca imbunatatiri. Obiectivul meu este sa avem un pachet de legi care sa multumeasca pe toata lumea si care sa modernizeze sistemul”, a declarat ministrul Andronescu. Ea s-a declarat de acord cu termenul de 14 august avansat de premierul Emil Boc pentru finalizarea legilor educatiei, insa nu agreeaza varianta asumarii raspunderii guvernamentale pe acest pachet de legi avansata de seful Executivului.

Ministrul Ecaterina Andronescu a admis, in urma cu cateva zile, la un post de televiziune, ca se simte nevoia unei modernizari a legislatiei in domeniu, care dateaza din 1995-1997, dar a pledat pentru o dezbatere publica asupra acestor legi, invocand existenta mai multor actori care doresc sa-si exprime pozitia: sindicate, studenti, cadre didactice. Solutia Guvernului pentru prevenirea ilegalitatilor din sistemul universitar este adoptarea Pachetului de legi ale educatiei prin asumarea raspunderii pe proiect, declara saptamana trecuta premierul Emil Boc. Emil Boc a inaintat data de 14 august pana la care Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii sa pregateasca documentele privind legile educatiei, tinand cont si de pachetul de legi elaborat de Comisia prezidentiala pentru reformarea sistemului educational.

„Solutia Guvernului este adoptarea pachetului de legi pe educatie prin asumarea raspunderii in fata Parlamentului. Pentru asta am convenit ca pana pe 14 august, pachetul de legi care a fost elaborat si de Comisia Miclea, in coroborare si cu ceea ce ministrul Educatiei are in pregatire, toate actele legale care intra in acest pachet al educatiei sa se pregateasca, pentru ca pana in 14 august sa fie finalizate si in cadrul acestui demers”, a spus Boc. El a aratat ca aceste documente ar urma apoi sa fie dezbatute impreuna cu partidele politice, iar dupa acest proces, Executivul sa obtina proiectele de legi pentru care sa-si asume raspunderea.

„Vom solicita tuturor partidelor politice care au semnat Pactul pentru Educatie sa isi nominalizeze experti care sa lucreze alaturi de ministrul Educatiei, de cei care au elaborat raportul Comisiei Miclea, pentru a pune pe masa Guvernului si apoi a Parlamentului cel mai bun proiect legislativ pentru educatie posibil”, a afirmat Emil Boc. Seful Executivului a evidentiat ca masurile privind reforma educatiei trebuie luate indiferent de perioada de criza economica prin care trece Romania. „Chiar daca suntem intr-o perioada de criza, nu trebuie sa fie o scuza pentru a nu face reformele necesare societatii romanesti iar printre acestea se afla si reforma in sistemul educational”, a subliniat primul-ministru.