univ_dunarea_galati.jpgFacultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a fost singura facultate de profil din ţară care a prezentat consumatorilor, dar şi agenţilor economici, la recentul târg Indagra, produse alimentare inventate de studenţii gălăţeni în cele trei staţii-pilot ale facultăţii, a declarat directorul departamentului Biotehnologii Aplicate, Petru Alexe.

Potrivit acestuia, facultatea are trei staţii pilot, de bere, carne şi lapte, construite cu trei milioane de euro, fonduri europene, staţii care reproduc la scară mică linii de fabricaţie ale întreprinderilor de produse alimentare.

Oferta facultăţii de la Galaţi s-a înscris în noile tendinţe de pe piaţa alimentară – produse dietetice, fără aditivi sau conservanţi, produse fără gluten, toate reprezentând o provocare pentru producătorii de alimente.

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi le oferă acestor agenţi economici soluţii de produse alimentare căutate de consumatori, dar şi care pot fi obţinute fără costuri suplimentare de producţie.

„Se doreşte a se introduce noţiunea de ‘etichetă curată’, cu cât mai puţini aditivi. Fără aceşti aditivi apar probleme tehnologice care ar putea afecta nu neapărat calitatea produsului, ci întregul proces tehnologic. Şi atunci, trebuie să vii cu ceva astfel încât să te aliniezi standardelor europene dar să nu faci foarte multe modificări la linia tehnologică din fabrica respectivă, pentru că altfel s-ar impune costuri suplimentare pe care agenţii economici nu le doresc”, a explicat coordonatorul echipei care a participat la Indagra, asistent doctor inginer Cristian Dima.

Potrivit doctorandului Carmen Bolea, membru al echipei, în cele şase zile de interacţiune directă atât cu agenţii economici dar mai ales cu cumpărătorii de produse alimentare, reacţiile tuturor au fost promiţătoare.

„Am venit la târg cu mai multe produse, respectiv: un salam de vară, cel clasic şi unul tip mozaic în care grăsimea animală a fost înlocuită cu cea vegetală, două tipuri de muşchi file, un salam îmbunătăţit cu adaos din proteină miofibrilară din peşte, pâinea cu adaos din proteină tip peşte, produse obţinute în staţia pilot de lapte – sana şi smântână şi o brânzică mov, în care s-a adăugat o cantitate importantă de antocian (colorant natural) prin adaos de făină de orez negru, iar la acest produs trebuie să vă spun că cei care l-au gustat mi-au cerut chiar şi pentru acasă, deşi au mărturisit că nu consumau de regulă lactate. Am mai avut pateuri vegetale din linte şi bob, care de asemenea au prins foarte mult, deoarece oamenii s-au săturat de pateurile doar din soia, şi am mai avut o variantă sănătoasă a acadelei, un produs aglutenic, din făină de orez intergal, unt de cocos, unt, iar copiii au fost cei mai încântaţi”, a precizat Carmen Bolea.

Toate aceste alimente pot fi oricând gata să ajungă pe rafturile magazinelor, Facultatea de Chimie Alimentară oferind invenţiile brevetate agenţilor economici interesaţi.
„O abordare modernistă a noţiunii de cercetare universitară. Până acum tot aşteptam să fim contactaţi de departamentele de cercetare ale producătorilor din industria alimentară, dar văzând că aceste contacte întârzie ne-am gândit să venim noi în întâmpinarea agenţilor economici iar târgul Indagra a fost o foarte bună ocazie pentru acest lucru”, a mai spus Petru Alexe.

Prima reacţie a agenţilor economici nu a întârziat să apară, facultatea de la Galaţi fiind invitată de Camera de Comerţ Româno-Germană să participe, pe 22 noiembrie, la un workshop cu nouă firme străine de industrie alimentară la Bucureşti. AGERPRES