univ_bc_volei.jpgEchipa Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a clasat pe locul doi la prima ediţie a Campionatului European Universitar de volei deschis echipelor feminine, competiţie organizată în premieră la Camerino (Italia). În finală studentele ori masterandele din Bacău au pierdut cu scorul de 2-3 în faţa formaţiei Universităţii Tambov (Rusia), pe care o învinsese, însă, în grupă, cu scorul de 3-1.

”Am avut meciul în mână după ce am câştigat cu 25-20 şi 25-21, primele două seturi, mai ales prin jocul bun la blocaj. A survenit în cea de a trei parte a meciului o relaxare şi am pierdut setul cu 21-25. Din păcate, în partea a patra a partidei s-au produs mai multe greşeli individuale de preluare din serviciu şi de neatenţie în atac, pe fondul unei reveniri în forţă a rusoaicelor şi setul s-a încheiat în favoarea lor cu 15-25. O revenire se părea că va fi în ultimul set, dar deşi au luptat mult, jucătoarele mele nu au mai reuşit să facă faţă finalului tensionat. Am regretul că am pierdut în faţa unei formaţii pe care o învinsesem clar în grupă, dar până la urmă am ocupat un loc doi merituos în prima ediţie a unei competiţii de viitor la care au fost prezent nume importante din voleiul feminin european”, a declarat Florin Grapă, profesor la Universitatea din Bacău, antrenorul Ştiinţei Bacău.

Potrivit acestuia, competiţia a fost şi ”un prilej de edificare, atât asupra evoluţiei unor titulare de la echipa Ştiinţa, ce şi-a propus să rămână între fruntaşele voleiului feminin românesc, dar şi a potenţialului unor tinere pe care aspiră la integrarea în lotul de performanţă”.

Băcăuancele învinseseră în semifinale cu scorul de 3-1 echipa Universităţii din oraşul polonez Wroclaw, în sferturi trecuseră cu 3-0 Universitatea din Sankt-Gallen (Elveţia), iar în prima fază a competiţiei obţinuse victorii cu 3-1 atât în faţa adversarei din finală, Universitatea Tambov (Rusia), dar şi a formaţiilor reprezentând Universitatea din Groningen (Olanda) şi Universitatea Camerino, oraşul gazdă al competiţiei. Universitatea „Vasile Alecsandri” le-a utilizat în cele patru jocuri pe Moisă, Baciu, Ciocian, Ciucu, Şipoş, Lungu, Gheorghiţă, Pătrăşcanu şi Albu. AGERPRES