Programul de licență Echipamente și sisteme medicale, dezvoltat în cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, va contribui în mod concret la procesele de inovare şi dezvoltare comunitară și socială pe care Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) le susține la nivel regional, național și internațional.

Scopul acestor activități este acela de a genera un impact durabil în domeniile de inginerie aplicată, sănătate, social și economic, prin intermediul celor trei direcții fundamentale pe care USV le urmărește permanent: cercetare, predare/învăţare şi servicii pentru comunitate. În acest context, s-a considerat că înființarea programului de studiu Echipamente și sisteme medicale, în domeniul Științe inginerești aplicate (cu durata studiilor de 4 ani, învățământ cu frecvență), începând cu anul universitar 2020-2021, este justificată de situațiile existente la nivel regional, național și comunitar.

Misiunea programului de studiu Echipamente și sisteme medicale constă în formarea de specialişti de înaltă calificare în domeniul ingineriei aplicate pentru domeniul medical, care să răspundă unui ansamblu de priorităţi orientate către asigurarea unei comunicări adecvate şi exigenţelor propagate către şi de către utilizatorii din laboratoare, cabinete, clinici și spitale. Echipamentele și sistemele medicale ocupă un loc important în cadrul tehnicilor de investigație de laborator, preclinică, clinică, imagistică și de recuperare medicală. Așadar, prin acest program de studiu, absolvenții vor acumula și aprofunda cunoştinţe teoretice, vor dobândi o solidă pregătire profesională, formându-și abilități, deprinderi şi capacitatea practică de a lucra cu sistemele, echipamentele și instrumentația din domeniul medical.

În prezent, Echipamentele și sistemele medicale reprezintă un domeniu de mare actualitate, foarte important și extrem de dinamic. Schimbările majore în managementul medical, cu accentul pus pe pacient, asociate cu progresele tehnologice în abordarea îngrijirii și tratamentul pacienților, determină pregătirea și formarea continuă a personalului ingineresc, care să facă față nevoilor și recomandărilor curente. Acestea personalizează, îmbogăţesc şi diversifică îngrijirea medicală a bolnavului, aplică noi tehnologii, având ca scop final îmbunătăţirea şi conservarea funcțiilor organismului, din dorinţa tot mai puternic exprimată a populaţiei de a-şi menţine starea de sănătate şi de bine, de a-și crește speranța de viață, informându-se şi respectând indicaţiile medicale.

În contextul regional, național și internațional actual, creșterea numărului de afecțiuni medicale, incidența crescută a acestora asupra stilului de viață contemporan și premisele îngrijorătoare de multiplicare a acestora, pe fondul general al creșterii speranței de viață, sunt argumente suficiente pentru a pleda pentru rolul benefic pe care specialistul în Echipamente și sisteme medicale îl poate avea în evoluția societății. Ne așteptăm la o tendință de creștere a interesului tinerilor pentru facultățile de inginerie din România și considerăm că acest program va contribui la generarea unei concurențe reale în acest domeniu.

Prin urmare, programul de licență Echipamente și sisteme medicale răspunde dezideratelor educaţionale stabilite prin politicile naționale și europene și oferă oportunităţi de formare profesională într-un domeniu în care este nevoie de specialiști la nivel local, naţional și internațional, în concordanță cu cererile de pe piața muncii.