Început în aprilie 2022, proiectul “Ecogames in my Curriculum” a continuat  în săptămâna 26 – 30 septembrie  la Colegiul Tehnic CF “Unirea”, desăvârșind o săptămână intensă care a reunit nenumărate activități educative, lecții, jocuri antrenante, vizite, workshopuri în cadrul cărora cretivitatea și imaginația au avut rolul principal.

Colegiul “Unirea” a organizat primul LTT (Learning Teaching Training) denumit „Developing eco awareness and eco schooling ideas”  din proiectul Erasmus+ „Ecogames in my Curriculum”  2021-2-PL01-KA220-SCH-000050266 – Cooperation partnerships in school education care se derulaeaza pe parcursul a doi ani, alături de școli din Polonia, Turcia, Italia și Letonia.

Luni, 26 septembrie 2022, după primirea frumoasă pe care elevii colegiului au pregătit-o oaspeților străini (17 elevi și 15 profesori), a urmat un scurt program artistic foarte apreciat de publicul aflat în aulă – program coordonat de catre doamna consilier educativ Iuliana Gordin. Deschiderea a continuat cu prezentarea activităților și a partenerilor de proiect.

Apoi, programul LTT a debutat cu un târg de economie circulară, unde elevii nostri si-au prezentat standurile cu kit-urile „zero waste” dezvoltate in cadrul companiilor- elev din clubul de antreprenoriat al școlii noastre. Împreună cu partenerii de proiect am participat la doua lecții de business în domeniul economiei circulare și o lecție privind risipa alimentară. Aceste activităti au fost organizate și coordonate de doamnele profesor ec. Iuliana Costea, ec. Andreia Alecsa, Adriana Vatavu și Crina Elefteriu.

A urmat un workshop pe tema « Energie electrică din resurse regenerabile » cu activităti de  lucru în echipa alături de elevii străini pentru realizarea unor panouri solare. Atelierul privind sursele de energie regenerabilă a fost coordonat de către doamna profesor ing. Daniela Gurzun.

Cluburile de robotică și modelare 3D, sub coordonarea domnilor profesori ing. Mihai Florescu, ing. Adrian Antioch și profesor dr. ing Gabriel Ciopraga au realizat demonstrații cu produsele obținute în ultimii ani –macheta unui automobil „verde”, cu motoare fără hidrocarburi (proiect premiat la o competitie națională în anul școlar trecut), o dronă, un braț robotic, s.a.

Dupa o sesiune de plantare în curtea școlii a câte unui stejar de către fiecare echipă din cele cinci țări, a urmat un workshop de grădinărit cu semințe de legume și plante aromatice în ghivece reciclabile.

Seara am mers la Cucuteni pentru o lecție de istorie în aer liber, pe situl arheologic de aici și apoi la un atelier de meșteșugărit cu lut de Cucuteni împreună cu artistul plastic internațional, doamna Ionela Sandrina Mihuleac.

Prima zi s-a încheiat cu prezentări ale sistemului de învățământ din România și a Rezervației Naturale de fagi din Tătăruși și o sesiune de feedback pentru prima zi a mobilității din școala noastră.

Marți, 27 septembrie, delegația s-a deplasat la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași unde au avut loc workshopuri pe tema analizelor senzoriale ale alimentelor dar și vizite la Grădina Botanică și la biblioteca „Gh. Asachi”. Ateliere de lucru pe tema nivelului energiei globale dar și a tipurilor de energie regenerabilă au avut loc și în cadrul vizitei la Universitatea Tehnica „Gh. Asachi”, Iași.

Miercuri, 28 septembrie, activitățile au continuat cu o excursie în Cheile Bicazului, vizita la Lacul Roșu și a barajului Bicaz.

Joi, 29 septembrie, activitățile bazate integral pe joc în natură, s-au derulat în Parcul Natural Vânători, Neamț, unde a avut loc o competiție Treasure Hunting, un alt concurs amuzant „Guess the Jam”, apoi o vizită la Cetatea Neamțului.

Ultima zi din săptămână a fost dedicată muzeelor din Iași. Oaspeții au vizitat Palatul Culturii, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și Casa Muzeelor, Iași.

Astfel s-a încheiat o etapă deosebită din viața Colegiului Unirea care, timp de 5 zile, a fost mentor și ghid educațional pentru un grup frumos, bine închegat de prieteni veniți din cele 4 țări partenere în cadrul acestui proiect atractiv și interesant pe care îl reprezentăm cu mândrie, coordonat de doamna director, prof. Daniela Orășanu și de doamnele profesor Crina Elefteriu și Alexandra Anicoalesei.