bosch_logo.jpgDivizia de termotehnică Bosch anunţă lansarea, în luna aprilie, a unui nou site de internet, www.bosch-climate.ro. Noua pagină prezintă soluţii de încălzire eficiente energetic, ecologice şi economice, dar pune un mare accent şi pe educarea consumatorilor casnici. Astfel, site-ul Bosch prezintă modalităţi concrete de eficientizare a costurilor cu încălzirea locuinţei, soluţii care contribuie în acelaşi timp şi la diminuarea emisiilor de CO2 şi la protejarea mediului înconjurător.

La începutul acestui an, concernul german a anunţat introducerea pe piaţa din România a echipamentelor de încălzire sub marca Bosch. În luna aprilie, ca o componentă a acestei lansări, Bosch prezintă un nou site de termotehnică – www.bosch-climate.ro.

Specialiştii concernului german sunt conştienţi că viitorul depinde de exploatarea eficientă a surselor disponibile de energie. Astfel, noua pagină de internet pune accent atât pe prezentarea soluţiilor Bosch pentru încălzirea şi prepararea apei calde menajere, prin oferirea de informaţii detaliate despre produsele Bosch şi beneficiile aduse utilizatorilor, cât şi pe promovarea importanţei protejării mediului înconjurător. Din acest motiv, noul site de termotehnică Bosch conţine un capitol special dedicat eficienţei energetice, o temă foarte actuală în cadrul dezbaterilor privind schimbările climatice.

„Prin noua pagină de internet a diviziei noastre am urmărit şi să conştientizăm opinia publică despre importanţa protejării mediului înconjurător, prezentând concluziile cercetărilor noastre. Bosch investeşte anual 86 de milioane de euro pentru cercetarea şi dezvoltarea sistemelor de încălzire eficiente din punct de vedere energetic. Prin prezentarea concretă a reducerii emisiilor de noxe, a economiei financiare făcute şi a varietăţii surselor de energie existente, am urmărit să arătăm publicului larg că efectele pozitive vor fi vizibile nu numai asupra bugetului propriu, ci şi a climei”, a declarat Adrian Bălşanu, director regional de vânzări, Divizia de termotehnică Robert Bosch. „Pentru că cel mai bine se învaţă prin joacă, site-ul nostru conţine şi un mod distractiv de testare a cunoştinţelor despre eficienţă energetică” a continuat Bălşanu.

Sistemele de încălzire Bosch combină utilizarea combustibililor clasici, fosili, cu sursele de energie regenerabilă (energia solară şi geotermală), Bosch oferind în România soluţii integrate de încălzire a locuinţei şi preparare a apei calde menajere. Portofoliul de produse cuprinde centrale termice eficiente energetic, panouri şi instalaţii solare termice, cazane pe combustibil solid, pompe de căldură şi automatizări avansate.

Bosch este unul din liderii pieţei de termotehnică din România. Divizia de termothenică a concernului german ocupă poziţia de lider european în domeniul dezvoltării, fabricării şi comercializării de sisteme şi soluţii ecologice de înaltă eficienţă energetică, pentru încălzirea locuinţelor şi a clădirilor sau pentru prepararea apei calde menajere. În anul 2008, divizia de termotehnică Bosch avea, la nivel global, un număr de aproximativ 12.900 de angajaţi, cu care a realizat o cifră de afaceri de circa 2.9 miliarde de euro. 67,5 % din cifra totală a diviziei de termotehnică Bosch a fost realizată în afara Germaniei. Printre alte mărci de termotehnică ale diviziei se numeră şi Buderus, Junkers, DAKON, e.l.m.leblanc, IVT, NEFIT, Vulcano sau Worcester.