Elevi de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” vor defila vineri, în centrul Capitalei, pentru a spune locuitorilor Bucureştiului cum arată oraşul lor ideal. Vineri, începând cu ora 15,00, o sută de elevi de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti vor defila pe traseul Piaţa Universităţii – Biblioteca Naţională, purtând umbrele albe şi negre pe care vor fi inscripţionate mesaje despre felul în care văd ei „Oraşul In-vizibil”, Bucureşti. Plimbarea tinerilor se va încheia la Biblioteca Naţională, unde umbrelele vor fi montate într-o instalaţie ad-hoc, care simbolizează visurile şi aspiraţiile elevilor bucureşteni, pentru oraşul lui 2021.

La Biblioteca Naţională are loc vineri, la ora 16,00, vernisajul expoziţiei de artă plastică „Elevii bucureşteni şi Oraşul In-vizibil”. Vor fi expuse peste 200 de lucrări, rezultate în urma concursului de artă plastică lansat de echipa Bucureşti 2021, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care s-a desfăşurat în şcolile şi liceele din Capitală în perioada 2 – 16 noiembrie.

În aceeaşi perioadă s-a desfăşurat şi concursul de eseuri „Oraşul In-vizibil”, adresat elevilor din şcolile generale şi licee, care au fost provocaţi să descrie oraşul, aşa cum îl visează ei. Cele mai bune eseuri, dar şi lucrări plastice vor fi publicate într-o carte. Atât concursurile şcolare, cât şi expoziţia de artă plastică fac parte din candidatura oraşului Bucureşti la titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) în 2021.

„Oraşul in-vizibil” este conceptul cu care municipiul Bucureşti candidează la titlul de CEaC. Admiţând fragmentarea oraşului, lipsa conexiunilor între el şi locuitorii săi, precum şi lipsa încrederii care îi domină pe aceştia, proiectul „Oraşul in-vizibil” îşi doreşte să descopere ce îi uneşte pe bucureşteni şi ce îi face să se implice, se arată în comunicat.

Candidatura oraşului Bucureşti la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 a fost iniţiată şi gestionată de ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. AGERPRES